Patria, Europa și... Dumnezeu

Distribuie pe:

Motto: “Patria e țara părinților, căreia îi mai zicem și Țara-Mumă, fiindcă prin ea ne-am născut sufletește, e bucata de pământ, adeseori de tot mică, unde ne-am petrecut copilăria și ne-am îndrumat a gândi și a simți” (Ioan Slavici).

* “De când am intrat în noile structuri europene, găsim tot felul de oameni, cu tot felul de păreri. Unii dintre aceștia, care se consideră fii ai «creierului mare» și se consideră că au destulă minte, ar trebui ca «Dumnezeu să ia o șurubelniță și s-o răsucească puțin». Cu cât se golește mintea mai mult, cu atât omul se umple de har sfânt. Lumea, în mare parte, este plină de blocuri, de adevărați «zgârie nori», de peste 500 m înălțime. Oamenii își scutură praful unul peste altul. Mulți nu mai știu ce este un pământ înverzit, plin cu flori; unii nu știu ce este o rândunică și multe altele.

În America, la o universitate ce se ocupă istoricește de Sfânta Scriptură, de Noul și Vechiul Testament, au un ogor semănat cu grâu, ca să priceapă ce înseamnă «grâul». Ca să-și dea seama ce înseamnă «păstor» și «oaie», au o turmă cu câteva oi și un cioban cu o bâtă. Și este Universitate. Fără cuvinte!”

Paisie Aghiorâtul (1924-1994), transmisionist în armata Greciei, “transmisionist” în armata Domnului! Preot monah athonit pe care Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe 12 iulie.

***

* “Patria sunt eu, ești tu, e tot ceea ce iubim, tot ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi”.

Romain Rolland (1866-1944), scriitor francez, doctor în Litere, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915. Banii primiți pentru acest premiu îi donează Crucii Roșii.

***

* “Urme pe nisip: Odată am avut un vis... Mergeam de-a lungul plajei împreună cu Dumnezeu. Am observat că pentru fiecare scenă apăreau două perechi de urme: una care îmi aparținea mie și una care îi aparținea lui Dumnezeu. Când ultima scenă din viață mi-a trecut prin fața ochilor, m-am uitat înapoi la urme. Era o singură pereche de urme. Era cel mai trist și urât moment din viața mea. L-am întrebat pe Dumnezeu: - Doamne, mi-ai spus, când am decis să te urmez, că îmi vei vorbi și vei fi alături de mine de-a lungul întregului drum. Pur și simplu nu înțeleg de ce m-ai părăsit tocmai atunci când aveam mai multă nevoie de tine. Domnul șopti: - Scumpa mea copilă, te iubesc și nu te voi părăsi niciodată, absolut niciodată, în timpul încercărilor și greutăților prin care treci. Atunci când ai văzut o singură pereche de urme înseamnă că te purtam în brațe. Dumnezeu să te țină în palma mâinii sale, iar îngerii să te îndrume mereu”.

P.S. Matei cap. 13, vers. 35-37: “Vegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei; sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața. Ca nu cumva venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic eu vouă, zic tuturor: Privegheați”!

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie Sărmăsanul

Lasă un comentariu