Poporul român nu mai trebuie să se-ndrepte către Ea (către Cruce), deoarece s-a născut crucificat! Emil Cioran
“Păzește, Doamne lisuse Hristoase, viața fiecăruia dintre noi, ostașii Armatei Române, atât de greu încercată, și aflată-n mare primejdie și iertându-ne orice păcat am săvârșit în viața noastră, căci nu-i om fără de păcat, ajută-ne, Doamne, să revenim în scumpa noastră Patrie și în mijlocul celor dragi ai noștri: soții, copii, părinți și prieteni, sănătoși și biruitori în războiul sfânt pe care-l purtăm pentru reîntregirea și apărarea drepturilor milenare ale României și nu a lua de la alții ceea ce nu ni se cuvine!...” (“Jurnalul de război al preotului iconom stavrofor, maior Marin H. Dumitrescu”)
...Așa suna rugăciunea colectivă, soldați, ofițeri, preoți, toți, în genunchi, cu ochii în lacrimi, înainte de luptă pe frontul de Est, în cel de-Al II-lea Război Mondial.
Ce fel de războinici sunt aceștia care nu-și doresc înainte de iminenta luptă ce-i așteaptă cu inamicul, să ia “de la alții, ceea ce nu li se cuvine”, când, dacă te gândești mai bine, toți acei “alții” au vrut întotdeauna și-n toate timpurile să ia de la noi tot ce nu li se cuvenea?
De unde această sfântă măsură neviciată de instinctele speciei dezlănțuite, de reflexele atavice ale unei umanități căzute-n istorie? De unde resorturile acestei omenii, ce nu vrea să-și compromită tainica ei menire, țâșnită din nelămurite adâncuri. De unde acest al firii românești, de a porni la atacul sublim paradox inamicului cu sfânta rugăciune-n piept, ca armă a iertării urii, un fel de diamant al unei cumințenii străvechi românești, sublimă matcă sufletească pe care a curs nezdruncinat de nimeni și nimic râul de suferință asumată, înțeleasă până de dincolo de orice graniță a răbdării umane?
Incredibila, neașteptata înțelepciune și blândețe a unei gândiri, gheizerul sufletului creștin țâșnit la suprafață ca să răspundă atât de altfel unei lumi devastate de spasmele necontrolate ale cumplitului război! De unde la un popor mic, aflat tot timpul pe tabla de șah a marilor imperii, această înălțime sufletească, care nu face concesie unei “umanități” dezlănțuite “inuman” și orb împotriva propriei condiții, călcând fulgerător în picioare tot ceea ce spiritul se chinuise în mii de ani să o achiziționeze pentru ea? Ce spate întors neantului ca să privească în ochi și-n suflet la vremuri de cumplită restriște, acea veșnicie care a plâns și s-a frânt pentru noi!
Nebiruita axă a credinței țăranului român! Troiță plecată la luptă pe Golgota istoriei!
Din volumul “Omul liber”, autor DAN PURIC
