Protest la Penitenciarul Târgu Mureș. Angajații au aplicat regulamentul “cu exces de zel”

Distribuie pe:

Ieri dimineață, peste 130 dintre cei 200 de angajați ai Penitenciarului Târgu Mureș se aflau în fața instituției, refuzând să intre în serviciu. Este vorba despre protestul declanșat la nivel național de lucrătorii din penitenciare care a debutat alaltăieri cu o grevă japoneză, iar în cursul zilei de ieri, după refuzul de a intra în tură a urmat aplicarea regulamentului “cu exces de zel”, o formă de protest inedită care însă a dus la întârzieri consistente în derularea activităților zilnice.

Președintele Sindicatului Unirea din Penitenciarul Târgu Mureș și totodată vicepreședintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor din România, Alin Pop, a declarat pentru “Cuvântul liber”: “Astăzi am început a doua zi de protest. Ieri am avut grevă japoneză timp de 12 ore cât a fost tura de serviciu. Astăzi nu începem serviciul și ulterior protestăm prin executarea serviciului prin exces de zel. Adică aplicarea întocmai a regulamentelor interne. Asta însemnă întârzieri de 4-5 ore. Ca să vă dau un exemplu, dacă astăzi accesul ar trebui să se facă pentru tot personalul în 45 de minute, prin acest exces de zel totul va dura 3-4 ore. Gândiți-vă că vor fi întârzieri în asigurarea drepturilor deținuților: prezentări la instanțe, prezentări la puncte de lucru. Practic, tot ce înseamnă activitatea zilnică se va face cu întârziere”.

Liderul de sindicat s-a referit și la revendicările angajaților din sistemul penitenciar: “Protestăm pentru modificarea legilor militare. Guvernanții ar trebui să se oprească din a amesteca aceste pensii militare cu pensiile speciale. Noi nu avem pensii speciale. Astăzi sunt în Parlament modificări în ceea ce privește vârsta de pensionare. Guvernanții vor să ne țină în serviciu până la 65 de ani în ideea în care speranța de viață în sistemul nostru este undeva la 62 de ani. În ceea ce privește salarizarea, noi nu suntem pe grilă din 2022. Încă avem sporuri care se raportează la anul 2009. Condițiile de muncă de multe ori sunt ca în Evul Mediu și nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a coaliției dezastroase Ciucă - Ciolacu”. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu