Comitetul Olimpic Român, Academia Olimpică Română, în colaborare cu Primăria Municipiului Reghin, organizează Crosul “Ziua Olimpică”. Evenimentul se va desfășura în 17 iunie, la Reghin. Sunt invitați profesorii de educație fizică și sport, elevii, părinții și iubitorii de mișcare.

Conform programului, între orele 9 și 10 va fi înscrierea participanților și distribuirea tricourilor cu însemnele olimpice. Vor urma, de la ora 10 – start categoria de vârstă 6-8 ani, pe distanța de 300 m; ora 10.15 – start categoria de vârstă 9-11 ani, pe distanța de 700 m; ora 10.30 – start categoria de vârstă 12-14 ani, pe distanța de 1.000 de metri; 10.45 – start categoria de vârstă 15-19 ani, pe distanța de 1.200 m; 11 – start categoria de vârstă +20 de ani, pe distanța de 2.000 de metri. La ora 11.30 va avea loc festivitatea de premiere.

Toți participanții la cros vor primi din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Academiei Olimpice Române tricouri, medalii și diplome de participare cu însemnele olimpice. Primii trei clasați la fiecare categorie, atât la feminin, cât și la masculin, vor fi premiați cu obiecte promoționale. De asemenea, vor fi premiați cel mai tânăr concurent, cel mai în vârstă concurent și cea mai numeroasă familie participantă, informează inițiatorii.

Apa potabilă pentru toți participanții va fi asigurată de Primăria Municipiului Reghin, ne spunea BUJOR Alexandra, consilier în cadrul Compartimentului de Relații cu Presa, Instituțiile de Cultură, Învățământ, Sport din cadrul Primăriei Reghin.

L.B.

Lasă un răspuns