* “Patria... Eu n-o slăvesc ca pe-o icoană vagă, / ci-n tot ce văd ea capătă-ntrupare: / În tot ce simt, fiorul ei tresare, / și-n tot ce am, ființa ei mi-i dragă! / Ea-i munții mei și codrii plini de vagă / și-n râurile mele legănare. / Tot ce-i pustiu, când sunt în depărtare, / când vin spre ea, începe să m-atragă. / Mândria ei suntem în mii de fețe, / trecut prin legiunile semețe / ce-i cuceriră soarta triumfală. / Prin ea mă simt turnat ca din aramă... / și parcă-mi fierbe sângele de fală / că-i sunt copil și ea îmi esta mamă”.
Mihai Codreanu (1876-1957), poet, dramaturg, avocat, traducător, membru corespondent al Academiei Române. A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român și părintele sonetului român
***
* “În ultimul timp, stresul se pare că se generalizează. El este dătător de foarte multe boli fizice și psihice. Și totuși ar trebui să existe momente în viața noastră când să nu răspundem la telefon, să nu faci lucruri neplăcute, ci să te odihnești în liniște de toate. Lumea poate aștepta cinci minute. De fapt, indiferent de cât de ocupați suntem, indiferent de cât de bine suntem organizați, indiferent de cât de puțină odihnă ne acordăm, nu vom face tot ceea ce trebuie făcut. Însă să facem bine ceea ce avem de făcut, este esențial pentru a crește capacitatea de liniște interioară. O asemenea tăcere ascultată adânc este ea însăși o rugăciune” (Icoana în rugăciune).
Jim Forest (1941 - ), teolog creștin ortodox, scriitor, educator, activist pacifist. Ca tânăr a servit Marina US, colaborând cu o unitate meteorologică, perioadă când a devenit catolic. Serviciul militar și l-a întrerupt pe motive de conștiință. Mai târziu a lucrat ca redactor-șef al revistei pe care a editat-o, The Catholic. A fost pentru o perioadă de timp consultant militar în războiul din Vietnam. În anul 1988 a fost primit în Biserica Ortodoxă. În cărțile lui, ca jurnalist și scriitor, primează: rugăcinile, scara fericirii, drumul spre Emmaus, Iubirea dușmanilor, reflecții creștinești etc. Împreună cu soția care este un traducător și scriitor, trăiesc în Olanda.
***
* “După o luptă cu foarte mulți morți și răniți un soldat se adresă comandantului și ceru permisiunea de a merge să-și caute prietenul care nu s-a întors de pe câmpul de luptă. Îți interzic să faci acest lucru, i-a răspuns comandantul. Nu poți să-ți riști viața pentru că un soldat este probabil mort. Soldatul nu a dat ascultare superiorului și s-a dus mai târziu să-și caute camaradul. Nu după mult timp se întoarce rănit și cu prietenul în spate mort. Ofițerul era foarte nervos. Ți-am spus că a murit. Acum v-am pierdut pe amândoi. Spune-mi a meritat să te duci pentru a aduce un cadavru? Muribundul a răspuns: A meritat domnule. Când am ajuns la el încă mai trăia. Mi-a zis: “Prietenul meu drag! Am fost sigur că vei veni după mine”. Îți mulțumesc. Și Hristos, Prietenul nostru drag, ne așteaptă să mergem să-L căutăm, rănit de multe ori datorită păcatelor noastre. Cine are urechi de auzit să audă”.
P.S. Matei cap. 22, vers. 17-21: “Iisus a fost întrebat odată de farisei: “Ce Ți se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiți fățarnicilor? Arătați-mi banul de dajdie. Iar ei i-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el? Răspuns-au ei: ale Cezarului. Atunci Iisus a zis lor: Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.
Cu dragoste creștină,
părintele ILIE SĂRMĂȘANUL
