În aceste zile, am stat de vorbă cu dna Dorina Oprea și mica noastră discuție s-a transformat într-un interviu pentru că am vrut să aflăm cât mai multe despre dânsa, despre începuturile carierei și binențeles să vi le împărtășim și dumneavoastră, dragii noștri cititori. Sunt multe lucruri pe care nu le-am știut și suntem convinși că nici dumneavoastră, așa că suntem siguri că va fi o lectură captivantă.

Doamna Dorina Oprea este originară din satul Dumbrava, mirifica zonă a Văii Superioare a Mureșului, la poalele Munților Călimani. A crescut într-o familie de oameni simpli, cu dragoste și frică de Dumnezeu, care au știu să insufle aceste sentimente și copiilor, Dorina fiind al 4 lea copil.

Cântecul popular l-a îndrăgit de foarte mică, de la grădiniță, ascultând și fredonând cântecele difuzate la radio. Șansa a apărut în viața dnei Dorina Oprea la una dintre serbările școlare, unde a fost prezent marele oboist Pavel Tornea, a cărui ureche profesionistă și simțul artistic a recunoscut talentul care exista în Dorina Oprea și i-a propus să se înscrie la Liceul de Muzică nr.1, actualul “Dinu Lipatti”.

Așa a început descoperirea și formarea dnei Dorina Oprea pe drumul cântului popular. După 4 ani, în care a studiat oboiul, la sfârșitul clasei a 8-a, Dorina Oprea a dat concursul la clasa de canto popular, redefinindu-se și completându-și cunoștințele cu ajutorul vocii care ne încântă pe noi atât de mult.

După terminarea liceului a ocupat, prin concurs, un post de solist vocal la Orhestra Populară Profesionistă “Țarina” din Alba Iulia, iar din anul 1988 este solistă a Ansamblului profesionist “Mureșul”.

Și-a continuat studiile și a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, specialitatea pedagogie muzicală. Dna Dorina Oprea a cântat sub baghetele dirijorilor de renume ai țării, iar ascensiunea a continuat înregistrând cântece la foarte multe studiori radio, participând la sute de filmări la toate posturile de televiziune centrale și teritoriale, 16 albume individuale și 26 de albume alături de alți artiști.

Activitatea artistică a dnei Dorina Oprea a trecut de foarte multe ori de granița țării noastre, fiind purtătoarea cântului popular în Franța (de 14 ori), Olanda, Belgia, Irlanda, Anglia, Polonia, Danemarca, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Egipt, Ungaria, Germania, Italia și lista ar putea continua.

În tot acest timp în care dna Dorina Oprea încânta și bucura publicul prin spectacole live, înregistrări etc, s-a ocupat și de vocile și îndrumarea artiștilor în devenire de la Școala de Arte din Târgu Mureș, unde este profesoară din anul 1999.

Repertoriul dnei Dorina Oprea este unul foarte bogat, fiind alcătuit din peste 200 de cântece, unele culese direct de la sursă, iar în lada de zeste a colecționat peste 60 de costume populare autentice de pe Valea Mureșului, Târnave, Câmpie, dar și din Muntenia, Oltenia și Maramureș.

Cariera artistei Dorina Oprea a fost răsplătită cu foarte multe diplome de merit, excelență, de onoare, medalii, iar încununarea tuturor acestor distincții și a carierei artistice a fost “Titlu și medalia de artist emerit” oferite de către Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.), această distincție fiindu-i oferită în cadrul spectacolului aniversar “45 de ani în slujba cântecului popular”, care a avut loc în data de 8 iunie 2023, un spectacol omagial care a dovedit, dacă mai era nevoie, talentul și dedicarea dnei Dorina Oprea de-a lungul timpului, în domeniul folcloric.

***

– Dna Dorina Oprea, după ce ne-ați împărtășit crâmpeie din bogata dumneavoastră viață profesională, vreau să vă întreb câte ceva despre omul Dorina Oprea.

Uitându-vă în trecut, ce ați dori să schimbați, sau mai exact, ați dori să puteți schimba ceva?

– În ceea ce privește cântecul, nu aș dori să schimb nimic. Aș păstra cântecul acolo unde îl am acum, în suflet. În ceea ce privește viața mea privată, aș închide portița sufletului în fața unor persoane. Nu din răutate sau egoism, ci din autoapărare. Toată viața mea m-am ghidat după inimă, nu după rațiune. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș asculta de rațiune.

– Pe lângă profesionistul împlinit din dumneavoastră, ce sentimente are omul Dorina Oprea când vede și simte dragostea și respectul oamenilor care vin la spectacolele dumneavoastră?

– Totdeauna, publicul a fost una din familiile mele. Mă simt apreciată, iubită si începând de la aplauze și flori și terminând cu urări, zâmbete și gânduri frumoase, toate mi-au fost oferite la fiecare spectacol de cei care m-au văzut și m-au auzit cântând. M-am dăruit publicului în totalitate, de aceea am sacrificat foarte mult din viața mea privată pentru cântec si public. Pentru un artist, publicul e hrana sufletului, te ridică sau te coboară.

– Vă este frică de ceva?

– De Dumnezeu doar și în același timp știu că Dumnezeu este Tatăl nostru și nu ne pedepsește. Am trecut prin atâtea răscruci în viață, care m-au întărit, încât nu mi-e frică de viață. Mi-am luat viața în mâini la 10 ani. Nu am depins de nimeni.

– Care sunt planurile de viitor ale dnei Dorina Oprea?

– Nu mi-am făcut planuri, dar merg înainte cu spectacolele, cu albumurile. Lucrez la un nou album. Voi continua să pregătesc elevii pe drumul cântecului popular, atâta timp cât Dumnezeu îmi dă putere, sănătate și răbdare.

– Care este viitorul cântecului și dansului popular românesc, a tradițiilor în viziunea dumneavoastră?

– E complicat. Așa cum în toate domeniile a pătruns noul, modernismul, și în folclor a apărut un curent nou, muzica comercială. Puțini se îndreaptă spre cântecul tradițional, dar acei puțini care sunt, cu siguranță vor duce folclorul tradițional mai departe și nu vor lăsa să dispară tot ceea ce este autentic românesc, cântec, dansuri, costume, obiceiuri…

– Ce gânduri transmiteți cititorilor cotidianului Cuvantul Liber”, publicului care v-a fost și vă este alături?

– Le mulțumesc pentru anii de suținere, pentru miile de aplauze și flori ce mi le-au oferit, pentru dragostea și respectul care mi-l poartă, le doresc să fie sănătoși, fericiți și să rămână alături de interpreții de muzică populară, de cântecul popular, iar cât Dumnezeu îmi va da sănătate și voce voi fi prezentă în mijlocul lor, în viețile lor, prin spectacole live, în emisiuni radio și tv.

– Vă mulțumesc dna Dorina Oprea și sper să vă vedem din nou, curând, pe scenă. Vă spunem La mulți ani” și vă dorim multă sănătate, putere de muncă și dorințe împlinite.

– Vă mulțumesc din suflet și vă aștept la toate spectacolele mele, să ne bucurăm sufletele.

Antonela Dumitrache

Lasă un răspuns