În această perioadă s-au anunțat, pe întreg teritoriul României, valori termice mai ridicate decât cele normale.
Legislația în vigoare prevede o serie de drepturi suplimentare pentru angajații care lucrează în condiții de caniculă. Astfel, conform Ordonanței de Urgență nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme (definite ca și temperaturi ce depășesc +37°C sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel), angajatorii trebuie să asigure o serie de măsuri minimale: Pentru ameliorarea condițiilor de muncă: reducerea intensității și ritmului activităților fizice; asigurarea ventilației la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static și a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, trebuie să asigure apă minerală adecvată, câte 2-4 litri/persoana/schimb; echipament individual de protecție și dușuri.
În situația în care angajatorii nu pot asigura condițiile prevăzute de actul normativ vor lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, următoarele măsuri: reducerea duratei zilei de lucru; eșalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: până la ora 11 și după ora 17; întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. Se poate opta și pentru nerecuperarea timpului de lucru, cu condiția menținerii drepturilor salariale, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Dacă faptele nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, amenzile pe care le angajatorii care nu respectă măsurile le pot primi sunt de la 1.500 lei la 2.500 de lei, se arată în OUG 99/2000. (B.V.)
Vasile Bota

