Ladislau Bölöni și-a prelungit înțelegerea sa cu FC Metz, club promovat chiar de el în Ligue 1, și va continua în Franța până în vara lui 2025. După un parcurs excelent cu FC Metz în Ligue 2 anul trecut, tehnicianul român a reușit să aducă clubul din nou pe prima scenă fotbalistică din Franța. Drept răsplată, Bölöni va rămâne antrenorul francezilor cel puțin până în vara lui 2025, aceasta fiind înțelegerea din noul contract. Vechiul contract expira vara viitoare, însă oficialii lui Metz au vrut să se asigure că îl păstrează pe antrenor măcar pentru încă un sezon, anunță presa din Franța. Deși numirea sa la Metz a fost privită cu reticență de experții din Hexagon, Bölöni a transformat-o pe Metz într-o echipă de Ligue 1, iar meritele sale au fost recunoscute imediat de oamenii de fotbal, motiv pentru care noul contract nu reprezintă nicio surpriză. Metz a promovat în Ligue 1, grație succesului din ultima etapă de pe teren propriu cu Bastia, scor 3-2. Echipa românului avea nevoie practic doar de un succes pentru a fi sigură de promovare. Scenariul SF prin care Metz putea rata locul doi era următorul: Bordeaux, echipa de pe locul trei să o învingă pe Rodez la cinci goluri diferență, pentru a egala la puncte echipa lui Bölöni și a o depăși la golaveraj. “Ne-am atins cel mai important obiectiv (n.r. promovarea). Am parcurs un drum greu, dar astăzi suntem cu toții aici. Pentru mine, cea mai mare satisfacție este că am găsit un grup extraordinar, alături de care am reușit să ne îndeplinim obiectivul. Este un premiu pentru jocul prestat în acest sezon și sunt mândru de echipa mea”, a declarat Bölöni, citat de maligue2.fr.

151 (8.606)

Lasă un răspuns