Preferința pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendința ființelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului.
Deși lumea a fost gândită pentru dreptaci (felul în care se închid și se deschid ușile, modul în care au fost concepute instrumentele muzicale, foarfecele etc., aproape 13% din populația lumii este stângace, majoritatea constituind-o bărbații. În Europa, cei mai mulți stângaci sunt în Olanda. Stângacii sunt mai predispuși la alergii și migrene, dar și la consumul de alcool. Sunt extrem de deștepți, unii dintre cei mai faimoși inventatori fiind stângaci – Isaac Newton, Benjamin Franklin. Sunt artiști foarte talentați și, în mare parte, urmează carierele creative. S-a constatat că, în lumea sportului, cei care performează în tenis, înot, baseball, box și scrimă sunt stângaci. Stângăcia este ereditară, un exemplu perfect fiind familia regală britanică: regina Elisabeta a II-a, prințul Charles și prințul William. Stângacii au simțul auzului mai dezvoltat, sunt mai predispuși la tulburări mintale și suferă de insomnie. Biblia menționează mâna dreaptă de aproape 100 de ori, în contexte pozitive, iar mâna stângă doar de aproximativ 25 de ori și, de fiecare dată, în sens negativ.
În diferite momente din istorie, stângăcia a fost văzută ca fiind: un obicei urât, un semn al diavolului, un semn al nevrozei, rebeliune, criminalitate și homosexualitate, dar și ca o trăsătură ce indică creativitate și abilități muzicale. Cuvântul englezesc “left” (stânga) provine din cuvântul anglo-saxon “lyft”, care înseamnă “slab” sau “stricat”. Jurnalul de Boli Nervoase și Mintale a efectuat un studiu în care se arată că stângacii procesează diferit emoțiile, ca urmare tind să se enerveze mai mult și mai repede decât dreptacii. Stângaci celebri: Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Wolfgang Amadeus Mozart, Charlie Chaplin, Lady Gaga, Bill Gates, Barack Obama.
În 1990, în Marea Britanie, s-a constituit Clubul Stângacilor (Left-Handers Club) cu scopul de a menține legătura între stângacii din întreaga lume și de a face cunoscute nevoile și cerințele acestora. În 1992, Clubul a inițiat marcarea Zilei Internaționale a Stângacilor, pentru a crește gradul de conștientizare publică asupra avantajelor și dezavantajelor de a fi stângaci.
Până în prezent nu s-a descoperit o explicație științifică pentru folosirea prioritară a mâinii stângi în locul celei drepte, unele teorii susținând că este o problemă genetică, altele că ar fi determinată de factori externi. În zilele noastre, stângacii nu mai sunt priviți cu suspiciune, teamă sau antipatie, iar opoziția dreptaci-stângaci nu mai constituie un criteriu de discriminare.
În România nu există date statistice clare în ce-i privește pe stângaci: potrivit primei încercări de evaluare a acestora, a reieșit că stângacii ar reprezenta cam 10% din populație. Marja de eroare este însă destul de mare, întrucât numărul de cazuri incluse în sondaj – 1.400 – este relativ mic. S-a constatat, însă, că numărul copiilor stângaci este tot mai mare: dacă, înainte erau unul sau câțiva într-o clasă, acum, în medie, mai mult de un sfert din copiii dintr-o clasă sunt stângaci. (surse – lefthandersday.com, seriousfacts.com, totb.ro) (I.S.)
Ileana Sandu

