CS United Galați a cucerit Supercupa României la futsal

Campioana CS United Galați a cucerit miercuri seară Supercupa României la futsal după ce a învins, scor 4-0 (1-0), formația CSM Deva, deținătoarea Cupei României. Gălățenii își trec astfel în cont al treilea succes consecutiv în Supercupă! Confruntarea găzduită de “Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe a fost, în ciuda scorului, una spectaculoasă și pe alocuri destul de echilibrată. United Galați s-a dovedit a fi echipa mai pragmatică, mai echilibrată și mai eficientă. Deși a pierdut trei oameni de bază, Octavian Cireș – retras din activitate, Constantin Burdujel – reîntors în campionatul Moldovei, și Leonardo Dos Santos “Pelé” – brazilianul nu s-a întors încă în România după vacanța de vară, United a arătat o omogenitate incredibilă. “Implanturile” din această vară – Iulian Cojocaru, Alan Filipe Sassé și John Deiby Pamplona Arango – s-au dovedit a fi reușite. Brazilianul Sassé și columbianul Deiby au evoluat fără niciun fel de complexe în prima linie alături de Daniel Araujo – noul căpitan al gălățenilor, și Vlăduț Dudău. De cealaltă parte, CSM Deva, la primul meci sub noua titulatură, a arătat că, în ciuda transferurilor de marcă făcute în această vară, mai are de lucru. Hunedorenii au început cu trei oameni noi în prima linie: Denis Ramiæ, Milos Simiæ și Richardinho Cámara Sobral. Fără Florin Matei și Sávio Valadares – ambii suspendați, CSM Deva nu a reușit să pună în pericol prea des poarta apărată de Petrișor Toniță. Pe fondul unui joc echilibrat, campionii de la United Galați au marcat primul gol după 13 minute de joc, autor Vlăduț Dudău, cu un șut de la distanță care l-a surprins pe Andrei Dinicuță. La reluare, Andrei Crăciun a majorat avantajul gazdelor, moment în care CSM Deva a scos portarul și a jucat “5 contra 4” (Cristi Matei pe post de Fly Goalkeeper). Cei care au marcat au fost tot gălățenii, prin Robert Crișan și portarul Petrișor Toniță. Supercupa României de la Sfântu Gheorghe a fost meciul care a deschis noul sezon în futsalul românesc. În weekend se vor disputa meciurile primei etape din Liga 1 Futsal Fortuna. Astfel, campioana United Galați va juca, în deplasare, cu nou-promovata ACS Șoimii Șimand, iar CSM Deva va avea derby local cu ACS West Deva. Supercupa României a avut parte de un arbitraj de clasă, doi purtători ai ecusonului FIFA împărțind dreptatea pe parchetul sălii din Sfântu Gheorghe, Vlad Ciobani – Iași și Liviu Chița – Pitești.

Victorie pentru naționala României U19 în partida amicală cu Ungaria

În perioada 20-24 august, naționala de fotbal U19 a României a efectuat un stagiu de pregătire la Timișoara și în Ungaria, tricolorii antrenați de Adrian Dulcea disputând și o partidă amicală împotriva Ungariei. Miercuri, 23 august: Ungaria U19 – România U19 2-3. Meciul s-a disputat la Telki. Au marcat: Andras Bukovics 13′, Zalan Atrok 54′ / Mario Tudose 16′, Alexandru Stan 35′, Mario Aioanei 85′. Reprezentativa U19 va evolua, în perioada 11-17 octombrie, în prima etapă a calificărilor pentru EURO 2024. România face parte din Grupa 10, alături de Cehia, Finlanda și San Marino. Gazda meciurilor va fi Cehia. Primele două clasate din fiecare grupă de calificare, alături de cea mai bună echipă clasată pe locul 3, se califică la Turul de Elită. Turneul final EURO 2024 va avea loc în Irlanda de Nord.

Sorin Crăciun

Lasă un răspuns