Recent, unul dintre turnurile de răcire ale Combinatului Azomureș a fost dinamitat. Acest eveniment îmi reamintește cu tristețe de situația în care se află industria petrochimică din România, deși țara noastră a fost o lungă perioadă de timp vârf de lance în domeniu, atât prin cantitățile de îngrășăminte chimice solide și lichide produse și exportate, cât și prin inovațiile create și brevetate de noi (ex. instalațiile unice de la Oltchim).
Privitor la poluare, combinatul Azomureș nu este poziționat în cel mai bun loc, fiind plasat în imediata proximitate a orașului, însă este unul dintre cei mai importanți angajatori din județ, cu peste 1.000 de angajați.
De asemenea, până nu de mult, era unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte chimice din regiune. Totuși, nu cred că soluția este închiderea platformei, ci transformarea ei într-o platformă industrială modernă și nepoluantă, care să ofere mult mai multe locuri de muncă.
Cât privește situația națională, țara noastră deține rezerve însemnate de gaz natural, principala materie primă a îngrășămintelor chimice, însă odată începute exploatările din Marea Neagră o să vedem că acest gaz va fi exportat și nu folosit la noi, pentru a genera produse cu valoare adăugată (exemplu – îngrășăminte chimice).
Pentru ca această bogăție dată de Dumnezeu să fie folosită spre binele cetățenilor, ar fi trebuit ca statul să aibă deja formulată o strategie clară privind repornirea industriei petrochimice.
Astfel, gazul extras produce valoare adăugată prin produsele fabricate la noi în țară.
Pentru a înțelege mai ușor, putem compara cu industria lemnului. Este mult mai rentabil să vinzi mobilă decât bușteni, este mult mai rentabil să vinzi instrumente muzicale decât bușteni, este mult mai rentabil să vinzi peleți pentru centrale decât bușteni.
Radu Pescar