Pe fondul creșterii prețurilor la gaze naturale, energie electrică, carburanți, ceea ce a influențat direct și scumpirea alimentelor, produselor industriale în general. Aceeași soartă o au și materialele de construcție. Urmarea: inflația și cursul de schimb leu/euro au urcat continuu, ca și prețul de cumpărare de locuințe noi.
Drept urmare, prețurile de cumpărare a caselor și terenurilor, în primul trimestru, au urcat cu circa 15%. În schimb, pe segmentul spațiilor comercial și de birouri, prețurile au tendința ușoară de scădere, conform studiului realizat de RE/MAX România. “Piața imobiliară rămâne una dintre industriile cu cel mai mare dinamism în economie - fiind un vector de dezvoltare principal, mai ales pentru economiile emergente, astfel că perioadele de turbulențe generează mari oportunități în acest domeniu. 2023 este un an cu mari schimbări în politica Guvernului, societate și economie, iar cu toate astea, piața imobiliară s-a dovedit a rămâne cât de cât stabilă și dinamică precum în 2021. Despre 2023 credem că va fi un an cu o piață rezidențială în dezvoltare, cu o posibilă ușoară corecție în piața comercială și de birouri, adusă de comprimarea retail-ului stradal și telemuncă, dar cu o creștere a segmentului de terenuri de construcție”, a declarat președintele RE/MAX România.
Opinia specialiștilor în imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, casele vor rămâne în continuare în topul preferințelor rezidențiale ale cumpărătorilor, motiv pentru care majoritatea prevăd o creștere sau cel mult o stagnare a prețurilor pe acest segment de piață. Prețul caselor crește tot cu 15%. Creștere de 15% se prevede și pentru terenuri, care rămâne o investiție valoroasă și în acest an. Prognoza evidențiază preferințele cumpărătorilor spre zonele mai liniștite, de a se îndepărta de agitația urbană și de a-și construi o casă cu mai mult spațiu personal și verdeață.
În privința apartamentelor, părerile specialiștilor sunt împărțite. Majoritatea susțin că prețul acestora va stagna în acest an, sau chiar va scădea. Însă investitorii în sectorul imobiliar se înmulțesc, construiesc clădiri cu mai multe niveluri, pentru a folosi terenurile cât mai eficient, tendință utilizată și în cazul construirii caselor pe o suprafață de maximum 3 ari (casa și așa-zisă curte sau spațiu verde), ceea ce se întâmplă și în Târgu-Mureș, în ciuda faptului că prețurile sunt mai mari, iar spațiul util al locuinței este mai mic.
În schimb, tendința de scădere a prețurilor cu până la 10% se va înregistra și în cazul spațiilor comerciale/Office și birouri. Această tendință este urmarea mutării afacerilor în mediul online și de muncă la domiciliul salariatului.
Pandemia a influențat negativ cererea de achiziții în piața imobiliară și a prețurilor pe segmentul chirii la care prețurile vor crește. Provocarea cea mai importantă a fost și este, evident, pe de-o parte, restricțiile și distanțarea socială care au îngreunat activitatea agențiilor imobiliare, iar pe de altă parte contextul social a adus cu sine o îngrijorare evidentă legată de scăderea veniturilor, la care se adaugă șomajul crescut și a mutării cursurilor facultăților în mediul virtual - online. Astfel, se simte serios în creșterea prețului la chirii în marile orașe.
Comparativ, în 2022, primul factor care a influențat piața, la mare diferență de restul problemelor, a fost creșterea prețurilor proprietăților, oscilația indicelui ROBOR, iar creșterea dobânzilor bancare la credite au influențat stagnarea pieței imobiliare.
Alte schimbări reprezentative pentru această perioadă lovită puternic de creșterea prețurilor la materialele de construcție, de accentuarea crizei financiar-economice, de creștere a șomajului și scăderea veniturilor populației, e greu de prevăzut. Interesant este totuși faptul creșterii interesului pentru cumpărarea de case și terenuri, ca investiții sigure, ceea ce determină mărirea prețurilor proprietăților.
Ioan Husar