Eurodeputatul PMP, Eugen Tomac, a afirmat, miercuri, că ar fi “o mare eroare” ca România să accepte aderarea la spațiul Schengen în trepte, mai întâi cu aeroporturile, apoi cu granițele terestre, susținând că abordarea Austriei în relația cu țara noastră și Bulgaria este “destul de riscantă și neserioasă”.
“Trebuie să subliniem că există o schimbare de abordare, însă este o abordare destul de riscantă și destul de neserioasă a Austriei în relația cu România și Bulgaria dintr-un motiv foarte simplu, pentru că deși este singurul stat din UE care a rămas în această logică de blocaj în ceea ce privește intrarea noastră în spațiul Schengen, totuși încearcă să prezinte această evoluție nouă ca pe un mare avantaj pe care ni-l face nouă. Or, eu cred că trebuie să nu cădem în această capcană, pentru că am văzut cu cât festivism prim-ministrul și alți lideri politici s-au grăbit să ridice în slăvi Viena pentru o chestiune care nu schimbă cu nimic deocamdată regula jocului dintr-un motiv foarte simplu – pentru că Tratatele UE și Acordul Schengen sunt destul de clare și spun că, atunci când îndeplinești criteriile, trebuie să fii invitat în spațiul Schengen”, a declarat Tomac, la RFI.
El a subliniat că spațiul Schengen nu înseamnă numai libera circulație a persoanelor, ci și libera circulație a bunurilor, menționând că, în momentul de față, țara noastră are pierderi “uriașe” din punct de vedere economic.
“De aceea, cred că abordarea Austriei este una destul de periculoasă, pentru că, pe lângă faptul că pune condiții care nu se regăsesc în tratat și Acordul Schengen, încearcă să ne împingă spre o cale inacceptabilă, și anume să intrăm în două etape în spațiul de liberă circulație al UE, și anume întâi cu Schengen-ul aerian și apoi terestru, ceea ce nu justifică sub nicio formă această abordare, în condițiile în care până și cele mai exigente state până de curând, și anume Olanda, nu mai au nicio obiecție nici față de România, nici față de Bulgaria.
Singurul Guvern care se împotrivește ar fi Guvernul austriac”, a adăugat Eugen Tomac.
Potrivit acestuia, intrarea în Schengen în două etape ar fi inacceptabilă.
“Din punctul meu de vedere, ar fi o mare capcană dacă am accepta aceste condiții inventate pe lângă tratat, și doi: dacă am accepta intrarea în etape, dintr-un motiv foarte simplu: că ea nu se justifică atât timp cât Comisia Europeană spune că îndelinim toate criteriile pentru a adera deplin, așa cum a aderat și Croația, un stat care a intrat mult mai târziu decât noi în UE și care a fost primită la 1 ianuarie anul acesta terestru, maritim și aerian, fără niciun fel de condiție în plus, în condițiile în care știm că Croația este o țară prin care masiv intră imiganți ilegali. (…) Deci toată această retorică destul de agresivă și nejustificată împotriva noastră nu-și are rostul în condițiile în care avem deja și acest pact pentru imigrație și azil la nivel european, care evident răspunde exigențelor venite din mai multe state, nu numai din partea Austriei. Și mai amintesc și că anul trecut, pe 20 decembrie, Consiliul UE trimitea către Viena o recomandare prin care atenționa statul austriac că nu respectă acordul Schengen în ceea ce privește returnarea. (…) De aceea, cred că ar fi o mare eroare să acceptăm intrarea în două etape”, a explicat europarlamentarul.
Întrebat dacă aderarea în două etape nu a fi mai bine decât nimic, Eugen Tomac a spus că autoritățile române au pus problema greșit.
“Cred că problema autoritățile române au pus-o destul de greșit în relația cu UE și cu Consiliul UE pentru că noi am discutat doar despre drepturi și criterii, nu am discutat despre pierderi. Or, în momentul de față, România a pierdut peste 100 miliarde de euro pentru că, în mod abuziv, îi este restricționat accesul în spațiul de liberă circulație a UE și acest argument este destul de puternic pentru a depune o acțiune serioasă din partea Guvernului la Curtea de Justiție a UE”, a transmis Tomac. (Agerpres)

