Peste 1.100 de kilograme de articole pirotehnice ridicate de polițiștii mureșeni

Sub supravegherea procurorului de caz, în perioada 10-23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, cu sprijinul celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, au efectuat 15 percheziții domiciliare în întregul județ, la persoane bănuite de “efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”. 1.193 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 36.900 de lei, au fost ridicate de polițiști.

Reamintim că în perioada 25 septembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, polițiștii mureșeni desfășoară activități specifice în cadrul unui plan național de acțiune, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

Obiectivul principal al acestui demers este reprezentat de prevenirea, identificarea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea normelor care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și utilizarea obiectelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Astfel, polițiștii au efectuat controale privind modul de respectare a prevederilor legale de către persoanele fizice și juridice autorizate să comercializeze astfel de articole, dar și acțiuni punctuale în piețe, târguri, centre comerciale și alte zone de interes operativ.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat 24 de infracțiuni în conformitate cu Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, fiind întocmite 15 dosare penale în cadrul cărora sunt cercetate 24 de persoane.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară în județul Mureș, la locuințele unor persoane bănuite că dețin fără drept obiecte pirotehnice, în vederea comercializării către publicul larg.

La activități au participat polițiștii din cadrul serviciilor județene de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, acțiuni speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și a celor din cadrul polițiilor municipale, orășenești și secțiilor de poliție rurală.

De asemenea, în cauză s-a beneficiat de suportul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea și coordonarea unității de parchet competente, informează IPJ MUREȘ.

Lasă un răspuns