Instituțiile de învățământ superior de drept public acreditate care au în structura lor Facultăți de farmacie pot înființa farmacii universitare, prevede un proiect de ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, pus în transparență de Ministerul Sănătății.
Potrivit proiectului, în farmacia universitară se desfășoară activități de asistență farmaceutică pentru populație, activități de învățământ farmaceutic, precum și activități de cercetare științifică farmaceutică și educație farmaceutică continuă.
“Activitățile de învățământ farmaceutic, de cercetare științifică farmaceutică și educație farmaceutică continuă se desfășoară sub îndrumarea personalului didactic integrat, în baza unui plan aprobat anual, în acord cu necesitățile privind evoluția reglementărilor naționale și europene în domeniul farmaceutic, prin ordin al ministrului Sănătății”, prevede actul normativ.
Farmacia universitară este condusă de un farmacist-șef, cadru universitar cu gradul didactic cel mai înalt. În cadrul farmaciei universitare urmează să fie încadrate cel puțin două cadre didactice universitare în domeniul farmaceutic, prin integrare clinică.
“Instituția de învățământ superior de drept public acreditată care are în structură o Facultate de farmacie poate înființa o singură farmacie universitară”, mai stipulează proiectul.
Farmacia universitară va funcționa pe baza unei autorizații emise de Ministerul Sănătății, iar aceasta nu va putea fi înstrăinată.
“Farmacia universitară colaborează cu Ministerul Sănătății în scopul asigurării asistenței farmaceutice specifice domeniilor de intervenție ale asistenței de sănătate publică”, se mai arată în proiect.

