– “Ce mă fac?!…Ce mă fac?!…Cine m-a spus?!…”, se tânguia bietul tata, mișcându-se ca un leu în camera mică de bloc, garsoniera bunicii, trecând nervos pe lângă televizorul aprins și neprivindu-l măcar o clipă. Era în anul 1968, momentul acela încărcat de o teribilă tensiune politică și istorică când URSS-ul invadase Cehoslovacia, iar noi nu acceptasem să coparticipăm. La televizor se arăta mulțimea imensă de oameni adunată în Piața Palatului spre a solidariza cu decizia guvernului de la putere de atunci, de a nu subscrie actului de agresiune. Eram mic, nu-nțelegeam gravitatea și importanța acelui act, în schimb nervozitatea, neliniștea profundă a tatălui meu mă tulburase adânc.
– “Cine m-a pus?!”… repeta el încontinuu… “Femeie tânără, cu viața înainte!” , auzeam crâmpeie din tânguirea lui. “Nenorociții ăia sunt capabili de orice!…Dacă mă duceam eu era altceva, mi-am trăit traiul, dar ea?!… Asta a fost!”, continuă el necăjit. “Am vrut să-i fac un cadou, să vadă lumea!…Să mai vadă și altceva!…Da, altceva!…”, repetă ca pentru sine…”Da, altceva… Să iasă din pușcăria asta!”, și-apoi completă cu amărăciune… “Da, să vadă și pușcăria celorlalți!”
În mica comună Nehoiu, din munții Buzăului, în centrul ei, la chioșcul de loto-prono, locuitorii puteau vedea o fotografie alb-negru afișată de câtva timp cu un anunț important sub ea, care putea declanșa nenumărate gelozii.
Câștigătorul loto-prono al excursiei de 10 zile în țările socialiste este domnul dr. Puric loan.
Știu că treceam mereu pe acolo, numai ca să-i văd poza tatii și numele scris. Aveam o nespusă mândrie de această neașteptată izbândă a lui.
“Lory, dragă, să te duci tu că ești tânără și ai ocazia să mai ieși din gaura asta de munte!…Să vezi ce se-ntâmplă și-n altă parte!…Lasă-mă pe mine, că eu sunt sătul de câte-am văzut!” Așa-i spunea tata mamei, dăruindu-i cavalerește excursia câștigată, ca pe o fortăreață dăruită reginei!
Ziua plecării la aeroport. Mașina aia mare, numită avion și mai presus de toate, ochii mamei și semnul de la revedere” făcut cu mâna. Apoi liniște. Știam că mama a plecat să vadă niște țări străine: Rusia, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia etc. Și dintr-o dată, într-o zi, trăsnetul!
– “Rușii au intrat în Cehoslovacia! Au intrat cu tancurile!” În capul meu de copil, lucrurile se așezau ca-ntr-o poveste cu un zmeu rău și o țară bună, dar ceea ce mă durea era neliniștea tatii. Regreta că, fără să vrea, o expusese pe mama, vrând să-i facă bine, la cel mai mare pericol. După calculele sale, rușii intraseră în Cehoslovacia exact când mama era acolo.
-”N-am cum s-o sun!… N-am cum să aflu nimic!”, se tânguia tata. “Cine știe, săraca, în ce situație este!… Ăia (rușii) sunt în stare de orice!” Televizorul mergea cu sonorul dat la maximum. Mulțimea în piață fierbea, dar pe tata îl interesa numai destinul mamei.
Dar nu trecură mai mult de două zile, și-ntr-o seară, ca prin minune, încărcată cu niște mici pachete pentru fiecare, mama își făcu apariția în cadrul ușii.
– “Lory!”, izbucni tata, “Lory!… Dumnezeule, cum ai ajuns înapoi?” Și l-am văzut cum se ridică s-o-mbrățișeze având o lacrimă-n colțul ochiului. “Lory!”, continuă el. “Am crezut că nu mai vii!… Numai eu știu prin ce-am trecut!… Mi-a fost frică, dragă Lory că te arestează rușii!… Comuniștii sunt în stare de orice!”
– “Stai, dragă, liniștit! Astea-s prostii!”, îi răspunse mama cu nonșalanță. “Nu știi tu ce curte mi-au făcut mie niște generali ruși!… Dragă, m-au văzut blondă și-au crezut că sunt rusoaică de-a lor sau poate poloneză. Iar eu nu știam o boabă din limba lor. Dar nimeni nu ținea cont. Să-i vezi cum se-nfoiau, rând pe rând, cu medaliile lor, alea multe, pe piept, ca niște curcani! Defilau unul după altul, prin fața mea, ca la paradă. Ce mai! Un circ întreg și eu mă prăpădeam de râs. Lasă, dragă, invazia Cehoslovaciei!… E un nimic! Să vezi ce m-au invadat pe mine! Și eu nu puteam să fac față la câtă curte mi se făcea mie.”, spuse mama cu mândrie în timp ce desfăcea pachețelele aduse și ne dăruia fiecăruia câte un mic cadou.
Tata stătea uluit într-un colț al camerei și, nevenindu-i să creadă ce aude, suporta cu maximă perplexitate efectele devastatoare ale neașteptatei invazii.
Din volumul “Omul liber”, autor DAN PURIC