Biblioteca Comunei Albești a invitat, începând de luni, pe parcursul întregii săptămâni, bibliotecari, cadre didactice și elevi din localitate și din Sighișoara pentru a marca împreună Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI)/World Read Aloud Day (WRAD), inițiată de LitWorld începând cu anul 2010.
“Este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseții și beneficiilor lecturii. Citirea cu voce tare are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Copiii cărora li se citește zilnic vor avea un avans de aproape un an comparativ cu acei copii cărora nu li se citește cu voce tare în fiecare zi. Printre beneficiile cititului se numără dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii critice”, consideră inițiatoarea proiectului, Anca Ciotloș, director al Bibliotecii Albești.
Potrivit informațiilor postate pe Facebook de Biblioteca din Albești, la activitățile dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună, din perioada 5-9 februarie, participă elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială “Aurel Mosora” din Albești și cei ai Școlii Gimnaziale “Victor Jinga” din Sighișoara.