În România de azi, de la mic la mare, impresia generală este aceea că “nimic nu mai merge”, că viața este din ce în ce mai grea pentru cea mai mare parte a populației, că măsurile de austeritate vor reduce și mai mult nivelul de trai și calitatea vieții românilor. Numărul de falimente ale societăților mici și mijlocii, incapabile de a mai plăti costul energiei, este la nivelul miilor, creșterea explozivă a dobânzilor la credite a condus la înrăutățirea dramatică a situației reprezentanților clasei mijlocii, principalii beneficiari ai creditelor de consum, incapacitatea guvernelor de a ridica pensiile și salariile mici măcar până la nivelul inflației a instaurat o adevărată stare de sărăcie în zona populației defavorizate. Medicamentele înregistrează o creștere constantă a prețurilor, tratarea unor afecțiuni cronice devenind un lux pentru mulți dintre bolnavi.
Paradoxal, statistica arată, însă, o cu totul altă situație.
Statistica arată că România a mai recuperat din diferența față de Occident și a ajuns la 78% din media UE. Zilele trecute, domnul prim-ministru declara că “România va avea cea mai mare creștere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiții, și nu pe consum. În fiecare an, după ce închidem cu deficitul în decembrie, constatăm cu toții, nu numai dumneavoastră și eu, și cetățenii, că nu s-a întâmplat nicio nenorocire, nu a venit nicio apocalipsă. Dimpotrivă, anul trecut, ne-am încadrat cu minimum 0,5, anul acesta ne încadrăm cu minimum 0,7. (…) Nu este o catastrofă deficitul”.
Mai mult decât atât, produsul Intern Brut al României pe cap de locuitor (PIB per capita) crește de la un an la altul ca viteazul din poveste. Potrivit ultimului clasament al Eurostat, România și-a depășit vecina din Vest, Ungaria, spre care privea, până nu de mult, cu invidie. România a ajuns acum la 78% din media UE, față de 77%, în cazul Ungariei.
În același timp, România a lăsat în urmă cinci state din zona euro: Croația, Slovacia, Letonia, Grecia și Bulgaria.
Într-un joc de lumini și umbre, toate acestea constituie partea “luminoasă” a economiei românești.
Din păcate, există însă și o “umbră” , o umbră deasă și întunecată care ar trebui să-i determine pe decidenții noștri politici să renunțe la laude și la festivism, abordând un ton mai realist și mai responsabil față de cetățeni și mediul de afaceri.
Partea “luminoasă” este, însă, în mod paradoxal, într-o imagine aproape virtuală, adică există, dar într-un mediu intangibil realității materiale. Statistica ne furnizează o imagine a economiei românești pe care o putem asimila unei imagini de tip hologramă. O vedem, dar nu o putem nici atinge, nici nu putem să-i determinăm consistența sau sustenabilitatea în timp și spațiu.
Cu alte cuvinte, partea luminoasă există, dar această existență nu are nicio valoare practică în viața noastră, a celor care ar trebui nu doar să știm că există, dar să și putem avea un avantaj din această existență.
În realitate, creșterea și modernizarea economiei românești nu au un efect de creștere și de modernizare a condițiilor de viață ale populației. Trăim într-o realitate paradoxală – aceea a incapacității acestei țări de a transpune în viața locuitorilor săi beneficiile dezvoltării și progresului economiei.
Aproape toate guvernele de după 1990 s-au lăudat cu creștere economică, dar, paradoxal, nivelul de trai al populației scade de la an la an, erodat de inflație și de taxele tot mai mari. Un alt paradox este acela că, deși se clamează mari succese economice, autoritățile admit că situația economică este delicată și că e nevoie de mai mulți bani la buget.
Ultimele date ale Eurostat arată că cetățenii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană. Concret, în rândul statelor membre ale UE, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială se înregistra, în 2023, în România (34,4%), urmată de Bulgaria (32,2%), Grecia și Spania (ambele cu 26%).
România conduce topul sărăciei din UE și prin raportarea la întreaga sa populație. 35,8% dintre români erau expuși în 2023 riscului sărăciei și excluziunii sociale.
Sub aspectul repartiției pe genuri, 37,5% dintre femei și 34,0% dintre bărbați erau în această situație, iar sub aspectul vârstei, 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani.
De ce creșterea PIB nu se reflectă și într-o creștere a nivelului de trai al populației și la gradul de capitalizare și competitivitate al mediului de afaceri?
Explicația, în mod general, constă în conștientizarea diferenței dintre crearea PIB și utilizarea/cheltuirea PIB.
Este evident că la nivelul utilizării/cheltuirii PIB, România are anumite probleme care țin de structura economiei, de situația deficitelor și de comportamentul decidenților politici.
Existența unei structuri economico-administrative inadecvate, ca și problema deficitelor gemene, reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești.
Altfel spus, identific insuficienta utilizare a creșterii PIB ca și cauza apariției și cronicizării deficitelor ca fiind actuala structură a economiei românești și a modului cum aceasta determină includerea României în zona cea mai puțin dezvoltată și prosperă a Uniunii Europene.
Clasific această structură din mai multe puncte de vedere:
Din punct de vedere economic, structura pe ramuri și domenii de activitate se caracterizează prin următoarele elemente mai importante: prevalența, la nivel industrial, a stadiului manufacturier al revoluției industriale, fără o contribuție remarcată a cercetării – dezvoltării – inovării; întârzieri și nerealizări istorice în domeniile energetice și al infrastructurii; exportul de materii prime agricole și import de alimente ca urmare a incapacității procesării interne; pierderi dramatice ale potențialului de forță de muncă în urma migrației; industria a devenit dependentă de marile societăți de construcții auto din occidentul european, fiind în postură de subcontractare față de acestea, costurile mari ale energiei îi reduc capacitatea de a-și ridica gradul de competitivitate peste media europeană.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, structura se caracterizează prin lipsa unei concepții unitare asupra raportului dintre național și local în domeniile fiscale, investiționale, infrastructurale etc., ca urmare a întârzierii aplicării unei reforme moderne administrativ-teritoriale în concordanță cu principiile europene.
Consider că acest tip de structură, prezentat mai sus, conduce inerent la debalansări macroeconomice, caracterizate, esențial, și prin existența și permanentizarea unor deficite bugetare, ale balanței comerciale și ale contului curent. Eficiența redusă a activității materiale generează sine qua non o valoare adăugată sub media europeană, o colectare insuficientă la buget și necesitatea apelării la îndatorare, devenită o sursă extrem de importantă a finanțării.
Consecințele unei astfel de structuri constau în faptul că o creștere de PIB nu înseamnă întotdeauna și dezvoltare, deoarece ea poate fi doar o cheltuire neproductivă pe plata dobânzilor la credite (deficitul contului curent), la susținerea importului (deficitul balanței comerciale), ca și pe “cadouri” electorale oferite de decidenții politici pentru câștigare de voturi.
Concluzia este simplă: România are nevoie de o puternică reformă structurală care să permită transferul creșterii PIB și asupra îmbunătățirii situației cetățenilor și a mediului de afaceri. Fără o astfel de reformă, vor continua guvernanții să se laude cu cifre, nu cu realități.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA