Profesorul Valeriu Fărcaș face parte dintr-o strălucită generație de intelectuali târgumureșeni, cu preocupări multiple, chiar enciclopedice, care au înregistrat performanțe reale, dovedite, în toate domeniile în care au acționat. Din păcate “amurgul” acestei generații este tot mai aproape, aflat sub amenințarea ghilotinei necruțătoare a timpului. Brusc, îmi vin în minte câteva nume notabile dintre colegii de generație ai autorului acestui volum, care au trecut deja dincolo de vămile cerești, precum: profesorul univ. dr. Ioan Nicola, prof. univ. dr. Alexandru Toșa, prof. univ. dr. Serafim Duicu, profesorul univ. dr. și scriitorul Ion Ilie Mileșan, istoricul dr. Valeriu Lazăr, poetul și medicul Zeno Ghițulescu…
Dincolo de profesia sa de bază – de profesor de educație fizică și sport și de specialist în kinetoterapie – Valeriu Fărcaș este cercetător în domeniul științelor sportive, dar și poet și pictor, fericindu-i pe cititori, de mai mulți ani, atât cu cărțile sale de specialitate cât și cu cele de literatură.
Rămânând în orizontul literaturii, trebuie să menționez volumul publicat în urmă cu un deceniu, Elocuțiuni pestrițe (Editura Ardealul, 2014), care se remarcă imediat prin forma concentrată a scrierilor lirice și în special prin mesajul direct, cu țintă precisă, al catrenelor epigramistice, ca în acest exemplu: “În societatea românească / Când fură unul este hoț, / Când fură doi este negoț, / Guvern este când fură toți”.
Volumul Cu Tudor Arghezi la Mărțișor (Editura Ardealul, 2016), cuprinde confesiuni epice frumos caligrafiate, relatând crâmpeie de viață și întâmplări mai neobișnuite, “rupte” din viața autorului. Una dinte aceste “întâmplări” este chiar despre împrejurările în care l-a cunoscut pe marele poet la Mărțișor, la începutul verii anului 1961, când, student fiind la București, împreună cu un coleg i-a cules, cireșele din grădină, “studenții-culegătorii” primind în schimb cărți cu autograf din partea acestuia. Această tabletă se constituie ea însăși într-un document de istorie literară. Dar în general feliile de text narativ sunt, din când în când, “nuanțate” cu câte un catren epigramistic sau cu câte o creație lirică meditativă, așa cum este această scriere elegiacă, pe care o reproduc aici fragmentar: “Și câte-au fost să mi se-ntâmple / De când am strâns zăpezile la tâmple! // N-aștept să vină moartea pe cărare / Și o alung, cât pot, la drumul mare…” (Memento mori)
Nu greșesc deloc spunând că recentul volum publicat – Teleportarea amurgului (Editura Ardealul, 2024) – este aparte, atât prin structura sa, cât și prin ponderea și profunzimea lirică a conținutului. El strânge producția poetică, epigramistică și aforistică a autorului din ultimul deceniu, dar recuperează și unele creații literare mai vechi, cu valoare sentimentală pentru autor, citite prin cenacluri (Cenaclul Literar “Liviu Rebreanu” din Târgu Mureș – 1957, Cenaclul Casei Studenților din București – 1961) sau publicate, cândva, în reviste de cultură (Tânărul scriitor, București, 1957). Am subliniat profunzimea unor creații literare și aș dori să exemplific aceasta în mod concret, deoarece sunt citabile pe de-a-ntregul poemele: Teleportare – poezia de deschidere a primului ciclu, care pune întrebări sfâșietoare de ordin ontologic și metafizic, dar într-o manieră simplă și înduioșătoare; Metamorfoze – este o poezie mai intelectualistă care surprinde o filosofie “in nuce” a vieții și devenirii sociale; Unii și alții – este o satiră a “căpătuirii” și stratificării sociale, a lipsei de moralitate în tranziția noastră fără sfârșit, autorul punând cu măiestrie în versurile sale picurii unei fine ironii amare; Kitsch-ul – în care, în versuri lapidare, libere, poetul critică ravagiile manelismului și, prin aceasta, prostul gust estetic și lipsa de educație a unor semeni contemporani; iar poezia Elegie, mizând pe efectele care derivă din tehnica versului clasic, se simte că este ancorată direct de inima poetului: “Când soarele se stinge-n jar / În geana nopților văzduhul / Și când lumina își dă duhul / Inima-mi bate tot mai rar // În toate viețile la fel / S-așterne veșnica tăcere / Și nimeni nu mai poate cere / Să-ntoarcă vremea către el. // Toți în viață trecători / Nu știm ce-i dincolo de lume / În taina vieții călător, / Acolo ce va fi anume”.
Câte ceva și despre celelalte două secțiuni ale volumului: ciclul Epigrame, conține catrene cu adrese precise, “sclipiri de sarcasm în versuri nărăvașe” cum ne atenționează autorul, din care remarcăm ca-trenul cu tâlc: “Au acceptat romanii în Senat / Când Nero a trimis un cal. / Parlamentarii noștri fac un blat / Pentru măgar ei fac rabat”. (Impostura este cea mai perversă hoție); iar ciclul Ziceri înțelepte – cuprinde meditații pe teme diverse, surprinzând în propoziții scurte idei și aspecte personale sau sociale mustind de viață, exprimate într-o tonalitate liberă, “socratică”, ca în exemplele: “Adevărata viață este cea spirituală”; “Una e să știi, și alta e să crezi că știi”; “Sportul înseamnă viață. O viață cu legile sale aspre ale însetatei lupte pentru adevăr și dreptate, frumusețe și bine, fiind armonia trăsăturilor umane”; “Poezia este o încercare de a găsi imaginea pentru inimaginabil, nu a transpune expresii în inexprimabil”; “Când nu vrem să spunem nimic, generalizăm”.
Ca specialist în domeniul activităților sportive, profesorul Valeriu Fărcaș a desfășurat o rodnică muncă didactică și de cercetare științifică, redactând și publicând 5 cărți de specialitate la: (Editura Sport-Turism, Editura UMF, Editura Institutului pedagogic), 7 cursuri universitare și peste 200 lucrări științifico-metodice, în reviste de specialitate, din țară (Revista EFS, Revista Știința Sportului, Revista de Pedagogie, Revista de medicină, Revista de Defectologie ș.a.) și din străinătate (Franța, Ungaria, Moldova).
De asemenea, a participat cu lucrări de specialitate la foarte multe simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, conferințe și lecții publice (Universitatea Populară, Casa Armatei, Clubul Sportiv “Mureșul” ș.a.m.d.); este autorul unor invenții publicate – “Mingea cangur”, “Discul de lumini”, “Pedograful”, “Scripeto-terapie” etc.
A crescut o generație de jucători de volei (din cls. a IV-a până au terminat facultatea), participând la Campionatul Național de Juniori; a antrenat C.S. Medicina Târgu Mureș din Divizia națională – formată din studente – o parte crescute din clasa a IV-a; a avut 2 componente – membre în echipa națională de volei fete-junioare.
Timp de 5 ani a obținut medalia de aur la Sesiunea Națională Studențească de Știința Sportului; peste 20 de ani asigurând conducerea Cabinetului Metodic Județean al CJEFS Mureș – cu colaborări la Centru Național de Cercetare Științifică în Educație fizică și Sport – București
A fost membru fondator al Cenaclului Literar “Liviu Rebreanu” din Târgu Mureș (1953) și, în perioada studenției, participant la celebrul Cenaclu literar de la Casa Studenților din București (1960-1961).
Oriunde a fost încadrat în muncă ori a activat, și-a onorat profesia făcându-și datoria, înregistrând succese remarcabile și, uneori, uluitoare performanțe; aceasta fie că a fost vicepreședinte C.S.O. “Mureșul” Târgu Mureș, fie profesor de educație fizică, titular la Liceul “Alexandru Papiu Ilarian”, fie director adjunct la Școala Sportivă de Elevi, fie director adjunct la Liceul Forestier, fie șef de lucrări la Institutul Pedagogic (devenit apoi Institut de subingineri și Universitatea “Petru Maior”) Târgu Mureș.
Și, probabil, pentru că suntem colaboratori vechi, autorul a găsit de cuviință în această carte să-mi dedice un catren conținând o solicitare imperativă (pe care, după cum se vede, am dus-o la îndeplinire cu plăcere și bucurie), pe care îl transcriu aici: “Dacă muza m-a admis / Când mi-am declinat oferta / te rog la cartea ce am scris / Să nu îmi lauzi doar coperta.” (Primului meu critic, editorului E. N.) Încă nu am scris nimic despre copertă, dar trebuie să constat că realizatoarea acesteia este chiar nepoata autorului și că are o imaginație bogată și știe să potrivească culorile în superbe imagini…
Ajuns la vârsta contemplației, cu modestia care îl caracterizează, Valeriu Fărcaș consemnează într-o notă versificată: “Într-o viață se adună atâtea fapte / bune și rele pe care nu le ținem minte / așa că vă rog să-mi scuzați scrisul și îndrăzneala / de a-mi reaminti așa de multe «năzdrăvănii»“.
La mulți ani, domnule profesor, și să țineți condeiul în mână încă multă vreme de aici înainte!
Lector univ. dr. Eugeniu NISTOR