În Transilvania, în această săptămână, media temperaturilor maxime va fi de 33 – 37 de grade, iar cea a minimelor de 15 – 20 de grade. Din 15 iulie este estimată o ponderare a regimului termic, dar, totuși, vremea va fi călduroasă în orele după-amiezilor. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 – 33 de grade, iar minimele la 18 grade. Izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.
