TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloților, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condițiilor actuale de muncă și managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR).
“Astăzi, piloții au tras un semnal puternic de alarmă, protestând față de condițiile actuale de muncă și a managementului deficitar din companie. (…) Această întrerupere a activității, deși necesară, este regretabilă pentru pasagerii noștri.
Înțelegem inconveniențele cauzate și ne exprimăm regretul pentru disconfortul și discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind și unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas”, se spune în comunicat.
Piloții susțin că, în ciuda legislației clare, TAROM continuă să neglijeze alimentația corespunzătoare pentru personalul navigant.
“Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât și siguranța operațiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanța unei alimentații adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi și incomplete, nu respectă standardele de protecție a muncii.
Aceasta afectează direct siguranța personalului în timpul operațiunilor și compromite imaginea profesională a companiei. Siguranța la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare și de condiții de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, afirmă aceștia.
În ceea ce privește remunerația, piloții TAROM, cât și personalul tehnic se confruntă cu venituri și beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comunicatului. Această situație a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiții mai bune.
În plus, piloții TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi, această situație precară la care s-a ajuns și au fost ignorați.
“Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări și amenințări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acțiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg.
Facem un apel urgent către conducerea TAROM și autoritățile competente să ia măsuri imediate și concrete pentru remedierea problemelor semnalate”, afirmă sindicatul piloților.
Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne și externe din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunțat operatorul aerian.