O nouă derogare a Ministerului Agriculturii pentru utilizarea pesticidelor neonicotinoide interzise în Uniunea Europeană pune în pericol siguranța polenizatorilor și a cetățenilor, susțin Asociația Eco Ruralis și Federația Asociațiilor Apicole din România (ROMAPIS), într-un comunicat comun, remis miercuri AGERPRES.

“Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) comunică emiterea unei noi derogări (ref. 1) de la interdicția utilizării insecticidelor din clasa neonicotinoidelor, valabilă în întreaga UE încă din anul 2013. Semnatarii comunicatului de față își exprimă regretul și dezaprobarea pentru decizia lipsită de responsabilitate a Guvernului României care repetă în mod abuziv acțiuni contrare legislației europene, într-al 12-lea an de la instituirea interdicției neonicotinoidelor, ce are scopul protejării albinelor și a stopării declinului biodiversității”, se arată în comunicat.

Asociația Eco Ruralis apreciază că motivarea derogării acordate pe 22 iulie “este aberantă”, invocându-se faptul că România este al patrulea cultivator de păioase din UE, cu 5 milioane de hectare.

“Ceea ce nu ar trebui să fie un pretext de sustragere de la legislația europeană, ci un motiv de îngrijorare, având în vedere magnitudinea impactului asupra polenizatorilor prin posibila utilizare a neonicotinoidelor pe majoritatea suprafeței arabile a țării. În mod total eronat mai este invocată încălzirea globală drept justificare a folosirii insecticidelor interzise, deoarece astfel de măsuri contribuie la dezechilibrele ecologice care au ca finalitate tocmai încălzirea globală. Regretabilă este și tentativa de inducere în eroare a publicului din România prin afirmația: «autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor». Aceasta este o minciună în cazul neonicotinoidelor, care sunt interzise”, susțin reprezentanții asociațiilor.

“De altfel, există o hotărâre a Curții Europene de Justiție care declară derogările de la regulamentul 1107/2009 ca fiind ilegale. Aceste derogări, repetate în mod consecutiv timp de 11 ani, se fac prin ignorarea obligativității statelor membre, conform Directivei 2009/128/CE (ref. 5), art. 14, de a găsi modalități de combatere a dăunătorilor culturilor agricole specifice Gestionării Integrate al Dăunătorilor (Integrated Pest Management-IPM). Acestea prevăd practici precum aplicarea consecventă a rotației culturilor, monitorizarea nivelului de infestare cu dăunători și alte măsuri de prevenire și control. Se recomandă recurgerea la pesticidele periculoase pentru mediu și sănătatea publică numai ca ultimă posibilitate. Practicile IPM exclud folosirea preventivă a pesticidelor, cum este cea a neonicotinoidelor cu care se tratează semințele înainte de însămânțare, deci înainte de a se măsura nivelul de dăunare”, se arată în comunicat.

În opinia reprezentanților Eco Ruralis și Romapis, MADR ignoră aceste prevederi ale legislației europene și nu întreprinde nimic pentru a reduce utilizarea acestor insecticide foarte nocive.

“MADR nu încurajează și reglementează IPM în țara noastră. Potențialul agricol imens al României, corect și responsabil gestionat, ar aduce beneficii uriașe atât pentru pentru fermieri și populația rurală, cât și pentru biodiversitate și sănătatea publică, dar și pentru sectoare agricole ca apicultura. În schimb, MADR preferă să apeleze la măsuri primitive, evitate de majoritatea guvernelor UE, care se limitează la derogări punctuale, cu aplicare limitată, rezervate pentru situații cu adevărat de urgență, nu prin transformarea acestora în practică curentă!”, se mai spune în document.

În plus, asociațiile solicită Guvernului României “să înceteze presiunile pe care le exercită la nivel european pentru desființarea interdicțiilor de folosire a neonicotinoidelor, restricții riguros motivate științific și certificate de unica instituție a UE cu competență în domeniu: EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară)”.

“Încercarea recentă în acest sens, făcută de reprezentantul MADR în Consiliul Agrifish al Comisiei Europene din data de 27 mai 2024 (ref. 6), a avut ca rezultat critici și un refuz vehement. Prin aceste acțiuni regretabile ale MADR, României i se conturează o imagine nefericită de lider european al pozițiilor retrograde, orientate către favorizarea unui grup restrâns de beneficiari: fermieri care administrează suprafețe imense de teren arabil pentru producții cu eficiență discutabilă. Cerealele produse în România sunt destinate exportului, neprelucrate, deci marea lor majoritate nu se consumă de către cetățenii României – ceea ce demontează mitul pericolului de înfometare a românilor în lipsa neonicotinoidelor. În schimb, în urma derogărilor acordate an de an de MADR, aceiași cetățeni români sunt în pericol de a fi otrăviți cu insecticidele toxice răspândite în aer, sol, ape și mediu și prin acele alimente generate de agricultura bazată pe pesticide periculoase, consumate local”, avertizează Eco Ruralis și Romapis.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a autorizat utilizarea în situații de urgență a unui produs din categoria neonicotinoidelor, respectiv imidacloprid, pentru tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă.

Lasă un răspuns