Vecinătatea Femeilor din Saschiz a anunțat, vineri, că la cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, programată în perioada 8-11 august, în zece localități din județele Mureș și Brașov se organizează o drumeție la Cetatea Țărănească (Cetatea de Refugiu), construită în secolul al XIV-lea, recent restaurată, și va fi organizat un prânz cu meniu de nuntă săsească, la care “nuntașii” se pot înscrie în prealabil.
“Veniți să gustați din deliciile săsești și să vă bucurați de un festin culinar cu preparate tradiționale precum lichiu și prăjitură cu rubarbă! Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de Ministerul Culturii, cărora le mulțumim, fiind unii dintre principalii susținători ai festivalului. În cadrul Săptămânii Haferland 2024, în ziua de vineri, 9 august, la Saschiz se organizează, începând cu ora 11.00, o drumeție la Cetatea de Refugiu, ghidată de colegii noștri de la fundația ADEPT Transilvania. Plecarea va fi din fața bisericii fortificate Saschiz. De la ora 12.00, în curtea fundației ADEPT are loc prânzul cu meniu de nuntă săsească, pregătit de Vecinătatea Femeilor din Saschiz. Numărul de locuri disponibile este maxim 100”, a anunțat Vecinătatea Femeilor de Saschiz, pe Facebook.
În cadrul Săptămânii Haferland sunt organizate și două brunch-uri săsești, unul la Archita, în 8 august, și cel de la Saschiz, o zi mai târziu, cu meniuri tradiționale, la care doritorii se pot înscrie în prealabil.
Săptămâna Haferland 2024, un festival cultural și etnologic al comunităților săsești din Transilvania, care debutează săptămâna viitoare, se derulează în perioada 8-11 august, în zece localități din județele Mureș și Brașov - Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri, sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României.
“Este o onoare și o bucurie nemărginită să anunțăm o premieră pentru festivalul nostru dedicat tradițiilor și culturii sașilor: Săptămâna Haferland 2024 se va desfășura sub auspiciile Familiei Regale a României!”, au anunțat organizatorii festivalului pe pagina de Facebook.
Haferland este denumire istorică a regiunii denumită în trecut Țara Ovăzului, care se întinde între Brașov și Sighișoara, cuprinzând localitățile Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.
Săptămâna Haferland 2024, care se va derula sub genericul “Istorie, tradiție și cultură. Ieri și azi în Haferland”, este considerat cel mai important festival al sașilor din Transilvania și debutează pe 8 august, în localitatea mureșeană Archita, pe esplanada Bisericii Fortificate.
Manifestarea de debut cuprinde, pe lângă discursurile invitaților de onoare, un moment susținut de Neppendorfer, Blaskapelle, fanfara tradițională săsească, de trupa de dansuri tradiționale săsești din Sibiu, dansuri tradiționale românești susținute de Grupul de dans al Comunei Vânători, Teatru T.a.C.T. Sighișoara cu piesa de teatru “Corbul și vulpea”, Schöner Deutscher Tanz - Muzică germană din sec. XVI și cântece șvăbești sec. XVIII, susținute de formația Carmina Renascentia, un moment spiritual în biserică și un atelier de cusut, la care participă 20 de copii, coordonați de Maria Cristina Bocăneală.
Organizatorii au arătat, pe site-ul festivalului, că la ediția din acest an sunt așteptați circa 10.000 de vizitatori atât din România, cât și din Germania, Austria, Olanda sau Statele Unite.
Pe parcursul festivalului, participanții pot vizita o serie de monumente istorice precum bisericile fortificate, gospodării tradiționale, între care și proprietatea deținută la Viscri de Regele Charles, pot gusta meniuri tradiționale, pot participa la concerte, baluri, spectacole cu muzică tradițională săsească, proiecții de film, conferințe cu public, expoziții, tururi ghidate și multe altele. (Agerpres)
(Foto: Săptămâna Haferland; Facebook.com
Foto: Primăria Saschiz)