EXTERNE • EXTERNE • EXTERNE

Distribuie pe:

Stare de urgență în regiunea rusă Belgorod, din cauza bombardamentelor ucrainene

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a decretat stare de urgență, evocând o situație “extrem de dificilă” cauzată de bombardamentele forțelor ucrainene asupra acestei zone frontaliere, informează AFP. “Situația din regiunea noastră Belgorod rămâne extrem de dificilă și tensionată din cauza bombardamentelor forțelor armate ucrainene. Case au fost distruse, civili au fost uciși sau au fost răniți”, a scris pe Telegram guvernatorul Viaceslav Gladkov.

“Pentru a asigura o protecție sporită a populației și a aduce un sprijin suplimentar victimelor, starea de urgență va fi instituită la nivel regional”, începând de miercuri, a adăugat el. Gladkov a informat cu privire la atacuri ucrainene cu drone împotriva a două sate ale regiunii, Șebekino și Ustinka.

Ucraina desfășoară din 6 august o ofensivă de anvergură în regiunea rusă Kursk, ce se învecinează cu regiunea Voronej, revendicând cucerirea a peste 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul rus.

Autoritățile ruse au recunoscut la rândul lor, luni, pierderea a 28 de localități și câștiguri teritoriale ucrainene ce se întind pe o zonă de 40 de kilometri lățime și 12 kilometri profunzime.

Rusia mută trupe din Kaliningrad în Kursk

Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a declarat marți că Rusia mută trupe din exclava sa baltică Kaliningrad în regiunea Kursk din sud, unde are loc o incursiune transfrontalieră fără precedent a trupelor ucrainene, informează Reuters.

Kasciunas a făcut această declarație în timpul unei întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski la Kiev, așa cum se poate vedea într-un clip video postat pe contul Telegram al liderului ucrainean.

Mandat de arestare European pentru un scafandru ucrainean care a sabotat gazoductul Nord Stream

Germania a emis un mandat de arestare european împotriva unui instructor de scufundări ucrainean care ar fi făcut parte dintr-o echipă care a sabotat gazoductul Nord Stream, au relatat, miercuri trei publicații germane citate de Reuters.

Anchetatorii germani consideră că ucraineanul, care cel mai recent ar fi trăit în Polonia, a fost unul dintre scafandrii care au amplasat dispozitive explozive pe conducte care leagă Rusia de Germania, în adâncurile Mării Baltice, în septembrie 2022, potrivit jurnalelor SZ și Die Zeit și postului ARD, care citează surse care au dorit să rămână anonime.

Procuratura generală germană a refuzat să comenteze, menționează Reuters. Germania a solicitat Poloniei în iunie arestarea bărbatului, mai scriu media citate. La rândul ei, procuratura poloneză nu a comentat deocamdată.

Revista Spiegel a scris miercuri, citând surse de securitate, că se crede că suspectul a părăsit Polonia.

În cadrul aceleiași anchete, autoritățile germane au identificat de asemenea un bărbat și o femeie, tot scafandri-instructori ucraineni, dar deocamdată nu au emis mandate de arestare împotriva lor, au mai indicat SZ, Zeit și ARD.

Rămâne un mister cine se află în spatele exploziilor care au distrus trei din patru conducte, devenite un controversat simbol al dependenței germane de gazul rus, după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022. Rusia și Occidentul s-au acuzat reciproc, respingând totodată vreo responsabilitate.

O anchetă suedeză a dus la găsirea de urme de explozibil pe mai multe obiecte recuperate de la locul exploziilor, confirmând că acestea au fost deliberate.

În ianuarie 2023, Germania a percheziționat o navă care ar fi fost utilizată la transportul explozibililor și a informat ONU că este posibil ca scafandri antrenați să fi atașat dispozitive explozive pe conducte, la o adâncime de 70-80 de metri.

Biden: Un acord de încetare a focului în Gaza ar putea descuraja Iranul să atace Israelul

Președintele SUA, Joe Biden, a apreciat că un acord privind încetarea focului în Fâșia Gaza ar putea descuraja Iranul să-și pună în aplicare amenințările cu privire la un atac împotriva Israelului, relatează AFP.

“Este ceea ce cred”, a afirmat președintele american, întrebat despre acest scenariu în cursul unei deplasări la New Orleans, dând asigurări că “nu renunță” la acest obiectiv privind o încetare a focului în Gaza, deși negocierile devin “dificile”.

Numai un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, ca rezultat al discuțiilor mult sperate din această săptămână, ar împiedica Iranul să riposteze direct împotriva Israelului pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, pe teritoriul său, au declarat marți, pentru Reuters, trei înalți oficiali iranieni, sub rezerva anonimatului.

Iranul a amenințat cu un răspuns sever pentru uciderea lui Haniyeh, în timp ce acesta se afla într-o vizită la Teheran la sfârșitul lunii trecute, acțiune pe care a pus-o pe seama Israelului. Israelul nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa. Marina americană a desfășurat nave de război și un submarin în Orientul Mijlociu pentru a consolida capacitatea de apărare israeliană.

SUA vând arme Israelului în valoare de 20 miliarde de dolari

Statele Unite au aprobat marți vânzarea de armament în valoare de peste 20 miliarde de dolari către aliatul lor israelian, îndepărtând presiunile organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului pentru ca aceste livrări să înceteze, relatează AFP.

Anunțul survine în momentul în care războiul din Gaza dintre Israel și Hamas intră în cea de-a 11-a lună și președintele american, Joe Biden, insistă pentru o încetare a focului.

Departamentul de Stat a indicat într-o notificare către Congresul SUA că această vânzare va “îmbunătăți capacitatea Israelului de a face față amenințărilor inamice actuale și viitoare”.

Vânzarea include 50 de avioane de vânătoare F-15 în valoare de 18,82 miliarde de dolari, aproape 33.000 de muniții pentru tancuri și 50.000 de obuze de mortier.

Aceste livrări se vor efectua în ani de zile: avioanele F-15 echipate cu radare și echipamente de comunicații securizate vor fi livrate din 2029.

“Statele Unite sunt angajate pentru securitatea Israelului și este vital pentru interesele naționale ale SUA să ajute Israelul să dezvolte și să mențină o importantă capacitate de autoapărare”, a declarat Departamentul de Stat în nota sa privind vânzarea de avioane F-15, construite de Boeing.

Lasă un comentariu