Persoanele fizice, inclusiv PFA, profesii liberale care au datorii, pot beneficia de:
• ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei;
• ștergerea a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii, dacă datoria lor este peste 5.000 de lei.
Sunt luate în calcul datoriile înregistrate la 31 august, iar pentru a beneficia de amnistie, datoriile trebuie achitate până la 25 noiembrie (50% în cazul celor mai mici de 5.000 de lei și 75% în cazul celor peste 5.000 lei).
Sunt vizate 848.705 persoane fizice cu debite și accesorii restante, valoarea totală a debitelor restante fiind de 39,2 miliarde lei.
Firmele cu datorii pot beneficia de:
• anularea accesoriilor în procent de 100% din valoarea acestora, aferente datoriilor cumulate față de buget până la data de 31 august 2024, condiționat de plata datoriilor de către debitori până la data de 25 noiembrie 2024;
• anularea accesoriilor este condiționată și de plata la zi a datoriilor începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data de 25 noiembrie 2024.
foto: freepik.com