Alegeri SUA 2024: Un nou sondaj arată egalitate între Trump și Harris, cu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate
Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puțin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate între Kamala Harris și Donald Trump, candidații democrat și republican la președinția SUA, arată că cei doi se află la egalitate în intențiile de vot ale alegătorilor americani, transmite luni DPA.
Astfel, 48% din alegătorii probabili ar vota cu Trump, iar 47% cu Harris. Dacă sunt luați în calcul toți alegătorii înregistrați, candidatul republican este cotat cu 48%, iar candidata democrată cu 46%, marja de eroare fiind de 3%.
Sondajul, realizat de cotidianul The New York Times și Colegiul Sienna și publicat duminică, include unele semnale de avertizare pentru Harris, printre care faptul că doar 71% din americani declară că știu ceea ce trebuie să cunoască despre actuala vicepreședintă a SUA, spre deosebire de 90% în cazul lui Trump.
Cei doi candidați se vor confrunta într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune ABC marți, la ora locală 21.00 (miercuri, ora 01.00 GMT).
The New York Times notează că, deși Donald Trump (78 de ani) a avut o lună dificilă după anunțul retragerii președintelui Joe Biden din funcția de candidat al Partidului Democrat, sprijinul electoratului pentru el este stabil. Faptul că rezultatele sondajului arată că susținerea pentru miliardarul republican nu s-a redus ar trebui să fie un avertisment pentru Kamala Harris (59 de ani), adaugă publicația americană.
În complicatul sistem electoral din SUA, sondajele naționale sunt doar un barometru al opiniei publice.
China și Rusia vor organiza exerciții navale comune în Marea Japoniei, în această lună
China și Rusia vor desfășura o nouă rundă de exerciții navale comune în luna septembrie în apele Mării Japoniei, a informat Ministerul Apărării de la Beijing într-un comunicat, transmite luni EFE.
Exercițiile „Nord/Interacțiune-2024″ se vor desfășura în „spațiile maritime și aeriene ale Mării Japoniei și ale Mării Ohoțk” în luna septembrie, se menționează în comunicat, care nu precizează data la care manevrele vor avea loc.
Potrivit ministerului chinez, forțele navale ale celor două țări vor efectua și o a cincea patrulă maritimă comună în Oceanul Pacific, în timp ce China va participa la exercițiile strategice „Ocean-2024″ organizate de Rusia.
În 2023, ambele țări au efectuat aceste exerciții cu participarea navelor antisubmarin ruse „Amiral Tribuț” și „Amiral Panteleiev”, precum și a corvetelor „Gremiașcii” și „Gheroi Rossiiskoi Federații Aldar Țidenjapov”.
La exerciții au participat patru nave de război și o navă de sprijin din Marina Armatei de Eliberare a Poporului (PLA).
Exercițiile „Nord/Interacțiune” includ exerciții de luptă antisubmarin și de luptă navală, protecția rutelor și comunicațiilor, atât pe mare, cât și în spațiul aerian, și practici comune de trageri de luptă cu artileria.
Israel-Hamas: Cel puțin 14 persoane ucise în lovituri israeliene asupra regiunii Hama din vestul Siriei
Cel puțin 14 persoane au fost ucise în loviturile israeliene efectuate duminică noaptea în apropierea orașului Masyaf, situat în provincia siriană Hama, a anunțat luni agenția de presă SANA, citată de Reuters.
Două surse regionale din domeniul informațiilor au declarat că un centru de cercetări militare pentru producerea armelor chimice, situat lângă Masyaf, a fost vizat de mai multe lovituri. Se crede că acolo se afla o echipă de experți iranieni implicată în producerea de arme.
De la atacurile teroriste comise de mișcarea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului, în 7 octombrie, anul trecut, forțele israeliene și-au intensificat loviturile contra obiectivelor milițiilor siriene susținute de Iran, dar acțiunile israeliene au vizat și apărarea antiaeriană siriană.
„În jurul orei 23.20, armata israeliană a lansat o agresiune aeriană dinspre nord-vestul Libanului, țintind o serie de obiective militare din regiunea centrală (a Siriei)”, a declarat o sursă militară pentru SANA.
„Sistemele apărării noastre aeriene au doborât unele din rachetele agresorului”, a adăugat sursa citată, fără a oferi alte detalii.
O oficialitate siriană din domeniul sănătății a precizat că loviturile israeliene s-au soldat cu 43 de răniți, dintre care câțiva se află în stare critică.
Media de stat siriene au relatat că acțiunile israeliene au cauzat două incendii.
Conflictul militar actual dintre Israel și mișcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie 2023 de comandouri ale militanților palestinieni în sudul Israelului, când 1.198 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili.
Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi și duse în Fâșia Gaza.
Forțele de apărare israeliene (IDF) au ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operațiune terestră complexă, împotriva pozițiilor Hamas din Fâșia Gaza. Potrivit autorităților din Gaza, acțiunile militare israeliene s-au soldat, până duminică la prânz, cu 40.972 de morți și 94.761 de răniți în rândul palestinienilor.
Germania acuză Moscova de atacuri cibernetice contra unor state din NATO și Uniunea Europeană
Serviciul de informații interne german (Bundesverfassungsschutz) a avertizat luni cu privire la unitatea 29155 a Serviciului de informații militare al armatei ruse (GRU), despre care afirmă că a comis atacuri cibernetice contra unor țări din NATO și Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Într-o postare pe platforma X, Bundesverfassungsschutz a menționat că avertismentul său a fost emis împreună cu Biroul Federal de Investigații (FBI), cu agenția americană de securitate cibernetică CISA, cu Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA) și cu alți parteneri internaționali.
Anterior în acest an, Berlinul a acuzat Rusia de comiterea a numeroase atacuri cibernetice împotriva social-democraților germani și unor companii germane din domeniile logistic, aerospațial și IT.
Potrivit avertismentului respectiv, unitatea 29155, cunoscută și drept Cadet Blizzard sau Ember Bear, desfășoară activități în scop de spionaj și sabotaj care adesea implică distrugerea website-urilor și publicarea de informații furate.
Joi, Estonia a acuzat Serviciul de informații militare al armatei ruse că a întreprins, începând din 2020, atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, țărilor membre ale NATO și UE, inclusiv împotriva Estoniei.
Parchetul eston a precizat că unitatea GRU „a achiziționat capacități cibernetice și a lansat atacuri cibernetice contra Ucrainei, precum și a unor state membre ale NATO și UE, printre care Estonia, începând din 2020″.
Identificarea acestui grup a avut loc în timpul operațiunii comune Toy Soldier, întreprinsă în cooperare cu 14 servicii din zece state. Ancheta a permis de asemenea identificarea a trei ofițeri din unitatea 29155. ( Grupaj Agerpres)