Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, 25 septembrie, o Hotărâre care cuprinde, printre altele, prevederi menite să scurteze traseul pacienților cu suspiciune de boală oncologică până la diagnosticare, respectiv traseul de monitorizare a pacienților diagnosticați cu boală oncologică.
Atât pentru persoanele care nu pot face dovada calității de asigurat cât și pentru cele asigurate, se introduce posibilitatea efectuării serviciilor paraclinice necesare diagnosticării de către medicii de specialitate din ambulatoriul clinic și medicii de familie, în limita dotărilor și competențelor, ca urmare a constatării suspiciunii bolii oncologice cu ocazia acordării consultației. Pentru transpunerea în practică a acestei prevederi, se vor încheia acte adiționale la contractele cu cabinetele respective, decontarea lunară a serviciilor menționate urmând să se facă la nivelul realizat, conform programului de lucru asumat și declarat în actul adițional.
În limita dotărilor și competențelor, aceleași cabinete vor avea și posibilitatea să efectueze investigațiile paraclinice necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu boli oncologice, în cazul în care aceste investigații se pot efectua în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, avizate de Ministerul Sănătății.
Pentru creșterea accesului populației la servicii de depistare precoce a cancerului de col uterin și cancer mamar, se introduce și posibilitatea ca asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice să se acorde și prin cabinete mobile (unități medicale mobile, caravane medicale și cabinete medicale mobile), în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
În aplicarea Planului național de prevenire și combatere a cancerului, persoanele asigurate, cu suspiciune de afecțiune oncologică, și care nu sunt transportabile cu mijloace de transport convenționale, vor putea beneficia de transport sanitar neasistat dus-întors la ambulatoriul de specialitate pentru servicii necesare în vederea diagnosticării.
Actul normativ mai introduce și posibilitatea ca furnizorii de dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate să poată modifica prețurile de vânzare cu amănuntul și sumele de închiriere ale dispozitivelor medicale transmise/ depuse la contractare o singură dată pe an.
“Reiterăm angajamentul asumat la începutul acestui mandat de a asigura continuitatea accesului pacienților la asistența medicală prin decontarea serviciilor prespitalicești efectuate de medicii de specialitate din ambulatoriu, medicii dentiști și medicii de familie” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS. (I.S.)
Ileana Sandu