Astăzi, 18 octombrie 2024, este ultima zi în care cotidianul nostru apare sub această siglă și cu acest tip de paginație.
Începând de luni, 21 octombrie, Cuvântul liber va apărea sub noua sa siglă, într-un nou format. Zilele de apariție ale cotidianului nostru vor fi: luni, marți, miercuri, joi și vineri. În fiecare vineri, ziarul va apărea în 16 pagini, cu un conținut consistent și interesant, iar în zilele de luni și până joi, cotidianul nostru va avea două pagini dedicate câte unui domeniu: sport, agricultură, educație și economie.

În decursul timpului Cuvântul liber și-a schimbat sigla de mai multe ori. Sigla sub care a apărut în 23 decembrie 1989 a fost schimbată pentru prima dată în februarie 1996 (tot alb negru). În august 1996 această siglă a fost colorată în roșu. Sigla albastră a fost folosită pentru prima dată în 1998, până astăzi, data ultimei sale apariții. Iată că după 26 de ani cotidianul Cuvântul liber își schimbă, din nou sigla.
În ediția noastră de luni vă vom relata mai pe larg despre schimbările care au avut loc în redacția noastră în această perioadă și despre ce ne propunem de azi înainte.

Le mulțumim abonaților noștri care, în ultimele luni, în care am redus numărul de pagini, ne-au arătat îngăduință și au fost alături de noi, continuând să ne citească. Le mulțumim pentru criticile constructive pe care ni le-au adresat în mod direct, telefonic sau în scris. Pentru că ne-au rămas fideli și ne-au susținut, îi anunțăm pe abonații Cuvântului liber – persoane fizice – că, începând de luni, 21 octombrie 2024, și până în 31 martie 2025, beneficiază de 3 anunțuri de mica publicitate gratuite, lunar.
Mâine, 19 octombrie, ziarul nu va apărea, următorul număr fiind cel de luni 21 octombrie. (redacția)