Echipa de hochei pe gheață U13, de la CSM Târgu Mureș a evoluat iarăși în deplasare, datorită lipsei de gheață, însă odată cu următoarele partide vor juca în sfârșit meciurile acasă. Tinerii hocheiști mureșeni au disputat două partide, la finalul săptămânii trecute, împotriva echipei din Odorhei, respectiv a celor din Ciucul de Jos. În ambele meciuri hocheiștii târgumureșeni au primit prea multe eliminări inutile, ceea ce a dus și la goluri care au decis rezultatul final. Sâmbătă, 12 octombrie / CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Târgu Mureș 11-2 (au marcat pentru mureșeni – Kocsis Attila și Kui Tamás), iar duminică, 13 octombrie / ACS Ciucul de Jos SK – CSM Târgu Mureș 14-1(a marcat pentru târgumureșeni – Kui Tamás). “Au fost momente frumoase pe care putem să ne bazăm în viitorul apropiat, dar, în același timp, au fost multe greșeli individuale, pe care adversarii le-au exploatat fără milă. Acum, că avem gheață cele patru meciuri rămase din acest an le vom juca toate acasă, sunt sigur că vom vedea o echipă complet diferită pe gheață. Capul sus, băieți, mai sunt multe meciuri de jucat în campionat!”, a afirmat Vákár Lajos, antrenor CSM Târgu Mureș. (Sursa foto: CSM Târgu Mureș)
Sorin Crăciun