Coincidență sau nu, astăzi, 21 octombrie 2024, se împlinesc 44 de ani de la trecerea în eternitate a unuia dintre cei mai mari ziariști pe care i-a avut România, mult temutul, respectatul și, totodată, controversatul „om al cuvântului” – Pamfil Șeicaru.
Tot astăzi, „Cuvântul liber”, ziarul de limbă română cu cea mai îndelungată existență din istoria jurnalismului mureșean, își schimbă înfățișarea, se înnoiește, salvându-se într-un moment în care presa scrisă trece prin momente de profundă criză.
În toată țara, dar și în întreaga lume, foarte multe dintre cotidiene au dispărut, iar cele mai multe dintre ele au renunțat la apariția în format tipărit.
Pentru mine, „Cuvântul liber”, salvarea sa a însemnat nu numai o provocare, ci și o asumare a unei datorii pe care am simțit nevoia să o manifest ca om de afaceri care dorește să întoarcă comunității din care face parte anumite gesturi și fapte care să contribuie la conservarea și dezvoltarea acesteia.
Orice s-ar spune, „Cuvântul liber” în tot acest timp a însemnat un brand al orașului și județului; multă vreme a însemnat „ziarul” ori „presa mureșeană”, alături de alte „organe de presă” ca Radio Tîrgu-Mureș, Népújság ori Revista Vatra.
Nu este cazul să comentăm azi modul în care aceste redacții au înțeles, pe parcursul zbuciumaților lor ani de existență, să-și facă treaba.
Cert este că ele au reflectat societatea locală dintr-un unghi sau altul, partinic sau imparțial, profesionist sau mai puțin profesionist.
Și celui mai mare ziarist din istoria României, cel pe care îl comemorăm azi, i se pot reproșa multe, dar cel puțin la fel de multe lucruri i se pot aduce ca laude și tot atâtea mulțumiri pentru cota la care a ridicat importanța presei în România.
Personal, ca nou proprietar al „Cuvântului liber”, poate că, adoptându-l, ar trebui să cer conciliere tuturor celor care s-au simțit pe nedrept înfierați de „Cuvântul liber” în anumite timpuri tulburi și perioade neclare din istoria orașului nostru, chiar dacă eu, evident, n-aș fi putut avea vreo vină la acea vreme.
Pot să adresez, totodată, și scuzele cuvenite pentru perioadele de partizanat politic al cotidianului și poate pentru suspiciunile de șovinism sau unele articole antisemite care s-au strecurat de-a lungul acestei perioade, sau poate pentru alte multe articole cu nostalgii comuniste… Fac asta în mod simbolic, pentru un nou început.
Așa fu istoria, viața părinților noștri, societatea moștenită cu bune și rele.
Orice s-ar fi putut spune despre „Cuvântul liber”, însă de-un lucru de care pot fi acuzate multe alte publicații, acest cotidian n-am auzit niciodată să fi practicat vreodată șantajul jurnalistic. Adică să fi practicat ceea ce se spune că pe vremuri practica „Curentul” lui Pamfil Șeicaru, rămas în istorie cu sintagma „șantajul și etajul”, atitudine imitată în mod contemporan de multe trusturi de presă.
Prin urmare, iată unul dintre principiile pe care doresc să le păstrez în atitudinea cotidianului, fără să încerc să îngrădesc în vreun fel libertatea de exprimare a jurnaliștilor angajați.
Un al doilea principiu pe care aș dori să se respecte ar fi acela ca jurnaliștii cotidianului chiar să-și asume rolul de „câine de pază al democrației”, să fie atenți la derapajele puterii locale sau centrale, motiv pentru care voi încuraja anchetele jurnaliștilor.
Parteneriatul cu autoritățile publice se va raporta, cum e firesc, doar în scopul unei bune informări a cetățenilor și nu la acoperirea matrapazlâcurilor, corupției și incompetenței.
Aș dori un cotidian care să informeze corect cetățenii, iar în materialele de opinie să apere interesele celei mai defavorizate clase din societatea românească, clasa de mijloc, coloana fundamentală a oricărei societăți, principal furnizor real de bunăstare, taxe și impozite, cea care, în ciuda proastelor guvernări succesive, continuă să mențină România pe linia de plutire.
Un alt aspect pe care aș dori să se reflecte bine în paginile ziarului este cel al vieții culturale mureșene, al activității academice și al educației.
Cu toate acestea, aș dori ca ziarul nostru să rămână un jurnal popular care, totuși, evitând bârfele și subiectele de can-can, va acorda un interes semnificativ faptelor bune și oamenilor de valoare, meritocrației și nu birocrației politice.
Pentru aceste considerente am înțeles să investesc într-un ziar de tradiție care are încă multe de spus despre viața noastră cotidiană, consemnând-o (într-o altă manieră) și continuând istoria totodată.
Voi încheia primul meu editorial publicat vreodată cu una dintre celebrele vorbe ale maestrului Pamfil Șeicaru: „Astăzi, măturătorul de pe stradă care își cumpără ziarul dimineața la chioșc este mai informat de ceea ce se petrece pe toată suprafața globului decât era Ludovic al XIV-lea într-un an.”
De aceea, adaptându-ne, de azi, „Cuvântul liber” va fi și online, la un clic distanță.
Urez succes înnoitei echipe redacționale și dumneavoastră, cititorilor noștri, vă adresez rugămintea de a ne fi alături, critici și fideli.
Cosmin Pop