Naționala feminină a României de fotbal va întâlni, în luna octombrie, în dublă manșă, reprezentativa Poloniei, în play-off-ul de calificare pentru Campionatul European din 2025, care va avea loc în Elveția. Prima rundă se va disputa vineri, 25 octombrie, ora 19:00, pe Stadionul CNS „Arcul de Triumf”, iar meciul doi va avea loc pe 29 octombrie, în Polonia, pe Polsat Plus Arena Gdansk. Din lotul României face parte și ludușeanca Andrea Herczeg, componentă a echipei FK Miercurea Ciuc.

„Trebuie să intrăm încrezătoare în acest joc, să ne mobilizăm cât mai bine și sper să avem suportul spectatorilor pentru acest meci de acasă. Adversarele sunt foarte bune, însă vom lupta pentru un rezultat pozitiv; de ce nu, să obținem cele trei puncte, care ne-ar oferi o mare șansă pentru calificarea în runda următoare!”, a declarat în exclusivitate pentru Cuvântul Liber, Andrea Herczeg.

Naționala pregătită de Massimo Pedrazzini a terminat pe primul loc grupa preliminară din Liga C, cu șase victorii din tot atâtea posibile și cu un singur gol primit. Dacă se vor califica, fetele pregătite de Massimo Pedrazzini vor înfrunta câștigătoarea dintre Slovenia și Austria. A doua rundă este programată să se desfășoare între 25 noiembrie și 3 decembrie 2024. (Sursa foto: Andrea Herczeg)

Sorin Crăciun

Lasă un răspuns