Elevele clasei a X-a B de la Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș, specializarea Educator-puericultor, au pășit curioase în Centrul de zi „Arlechino”, marți, 23 octombrie,

Copiii beneficiari ai serviciilor centrului, chiar și privați de condiții, de modele comportamentale sau de un mediu de viață sănătos, sunt tot copii care își doresc să se exprime, să învețe, să aibă parte de satisfacția cunoașterii, chiar dacă nu reușesc mereu să explice aceste imbolduri de integrare. Împreună, ca o mică familie, s-au pregătit de Halloween, confecționând măști și povestind despre viețile lor, punând în practică ceea ce învață pe băncile școlii. 

”Mulțumim dirigintei Macarie Cristina și personalului Centrului pentru implicare și totodată elevelor pentru dedicarea lor, cu speranța că ceea ce au învățat astăzi să le fie de folos pe viitor, în cariera de educator”au transmis reprezentanți ai DAS Târgu Mureș.

Elevele au făcut teme împreună cu copiii, iar câteva dintre ele și-au manifestat dorința de a se înscrie ca voluntari în cadrul activităților Centrului.

A.V.