Briena Stoica, profesoară de limba engleză la Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian, va susține un masterclass în cadrul celei mai mari conferințe din Europa dedicată educației „Dare to Learn”, la București, în 25 Octombrie, împreună cu 2 colegi de la alte școli. La acest eveniment de amploare sunt așteptați vorbitori de talie mondială ca John Hattie, Peter Senge, Zack Kass și alții care vor împărtăși din experiența si cercetările lor celor aproximativ 4000 de participanți.

”Conferința dedicată educației, Dare to Learn, Romexpo, București, 25-26 Octombrie, reunește personalități de talie mondială, cercetători și profesori mânați de pasiunea de a învăța și de a fi cât pot de buni și eficienți în procesul educațional, de dragul elevilor. Este o onoare să ne întâlnim cu cei care ne inspiră și ale căror cărți le citim cu nesaț. În același timp noi, cei care vom suține un masterclass cu titlul Borne conceptuale pentru transformarea unui profesor bun într-un profesor excepțional – Antoaneta Luchian (Colegiul Național Iași), Bogdan Rațiu (UMFST, Targu Mureș), Briena Stoica (Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian) suntem încântați să împărtășim cu cei prezenți un model la care am lucrat împreună în cadrul proiectului Merito și care nădăjduim să fie o infuzie de curaj și motivație pentru colegii noștri ca să transformăm împreună meseria de profesor în România – deviza proiectului Merito” a declarat prof. Briena Stoica pentru Cuvantul Liber

Proiectul MERITO contribuie la transformarea meseriei de profesor în România, o recredibilizează prin recunoaşterea şi promovarea dascălilor valoroşi, o profesionalizează prin dezvoltarea acestora ca experţi şi propagarea expertizei lor către majoritatea profesorilor din România.

Amalia VASILESCU