Părintele Constantin-Valer Necula, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți preoți ortodocși ai acestor vremuri, profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu a susținut vineri, 25 octombrie 2024, conferința-dialog cu tema „Etica și morala în epoca digitalizării”. Evenimentul a avut loc la Biblioteca „Serafim Duicu” din incinta Campusului Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureșși a fost înscris în suita de acțiuni menite să marcheze Zilele Universității, între 21-25 octombrie 2024. Ca de obicei, preotul a oferit puncte de reper spre o corectă orientare în bulibășeala din jur şi, mai ales, în confuzia ce cuprinde lăuntrul nostru.

Părintele Constantin Necula este singurul preot care a ieşit în stradă, în faţa bisericii, şi a vorbit cu protestatarii după incendiul din clubul Colectiv (30 octombrie 2015). A fost huiduit, dar el i-a invitat pe protestatari în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În cadrul conferinței de la Târgu Mureș, a menționat că atât în cazul Colectiv, cât și la Referendum, tinerii au înjurat Biserica, ceea ce e un semn bun și mărturie vie că Biserica nu spală creiere.

Noile instanțe ale demnității umane, le vedem care sunt- să te ferească Dumnezeu să intri în gura târgului, gura târgovețului este mai valoroasă ca și justiția. Avem oameni condamnați de societate care au ieșit absolut curați în fața legii, nu pentru că legea e strâmbă, ci pentru că gura lumii este neinformată. Când vrei să-ți bați joc de un om îl arunci în piață. Îl arunci în piață și pleci. Sicofanții , care sunt de meserie turnători- să știți că România stă în continuare pe un întreg mecanism de delațiune publică-, sicofanții primesc ordin, apasă tasta 1 pentru un băiat, vin, fac praf personajul și se întorc sub carapacea lor supra-ideatică și supra-fildeșată. Și atunci rămâne imaginea aceasta, din nefericire, a unei dărâmări a valorii eticii  prin utilizarea greșită a moralei” a menționat pr. Constantin Necula.

Promovarea vieții

Trăim într-o lume postmodernistă pentru care nimic nu e mai confortabil decât pierderea credinţei în Dumnezeu. Unii spun că „Dumnezeu nu există” şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt doar miturile şi superstițiile unui popor needucat şi neiluminat. De cealaltă parte, unii ar vrea să fie dumnezei.

„Nimeni  nu are voie să se joace de-a Dumnezeu. Există mii de motive pentru care oamenii ar trebui să se limiteze a fi oameni, unui om îi este suficient să fie om. Dar nouă ne place să fim dumnezii altora, cu piciorul pe gâtul altora, din dorința specială de a ne conforma unei mentalități în care contează doar cel care lovește, nu cel care o încasează. La Hristos a fost invers. A contat că a încasat-o. Dacă nu o încasa, nu era mântuitorul nostru, ci un simplu guru străbătând lumea.”

Bioetica s-a dezvoltat într-un domeniu interdisciplinar, la intersecția dintre filosofie, teologie, drept, medicină, științe sociale, politice și biologice. Substanța bioeticii va continua să fie recunoscută de creștinii tradiționali ca fiind ancorată în voia lui Dumnezeu. Fiecare om de ştiinţă care se ocupă cu bioetica o abordează însă din propria sa perspectivă, soluţiile pe care le oferă înscriindu-se în cadrele concepţiei sale despre lume şi viaţă. Astfel s-au dezvoltat mai multe sisteme bioetice. Dar, se uită caracterul sacru al vieţii umane, iubirea  jertfelnică a lui Dumnezeu şi chemarea la sfinţenie şi la îndumnezeire, prin participarea la viaţa divină, singura care dă un sens vieţii umane şi constituie scopul ei ultim.

Creștinul nu are nevoie de wi-fi

Părintele Constantin Necula a vorbit și despre aparița și evoluția AI (Inteligența Artificială). Biserica a existat înainte de internet. Ca să vorbești cu Dumnezeu nu ai nevoie de wi-fi. Iar inteligență artificală există atâta timp cât există curent. Biserica recomandă echilibru, discernământ şi luciditate în folosirea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării, pentru a distinge între bine şi rău şi pentru a cultiva ceea ce este ziditor şi mântuitor. Să explorezi lumea reală uitând de paginile web, de aplicații de mesagerie și jocuri, pentru a dedica timp, atenție și înțelegere celor din jur.

„Există șapte porunci cu care ne putem însănătoși într-un fel sau altul propria noastră relație cu digitalul ține de morala personală care să știți, nu este imposibilă și care ține de morala pe care Hristos ne-o transmite. Spune: căutați Împărăția celor voi înșivă, adică e nevoie de propriul nostru efort. Unu. Monitorizați cât utilizați telefonul pe zi. Nu ei să vă dea raportul la sfârșitul zilei. Doi. Cumpărați-vă un ceas deșteptător și un ceas de mână, ca să evitați tot timpul privirea telefonului. Închide telefonul o oră pe zi. Ferească Dumnezeu! În ora aia zici că am luat foc, Doamne, în vană l-am lua, dacă am putea în vană să stăm cu el. Dezactivează toate notificările. Alegeți display-ul alb-negru, nu-ți mai arde să scrollezi continuu când e alb-negru totul. Apoi, puneți telefonul pe silențios când conduceți, la fel când stați de vorbă cu prietenii și nu în ultimul rând, nu începeți să butonați telefonul pentru că este contagios.”

Evoluție… comparativ cu ce?!

Abordând tema așa zisei evoluției a omenirii, părintele Necula s-a întrebat retoric. „Aud foarte des că societatea omenească a evoluat. A evoluat de-a rupt locul.  Întrebarea mea este de fiecare dată , spre ce?! Între dispensarul local de la Brașov  în care medicul meu mă știe și astăzi pe nume, și are 100 de ani doctorița mea și mă sună din Statele Unite să mă întrebe ce fac, și faptul că intru în cea mai mare clinică universitară în care medicul care mă tratează nu știe cum mă cheamă, prefer dispensarul în care eram Persoană. Cum am pierdut cinele din viețile noastre?!”

Incapacitatea aceasta de a mai crede unii într-alții există pentru că nu mai credem în Dumnezeu. În ciuda faptului că ne lăudăm că noi mai credem unii într-alții, faptul că nu credem în Dumnezeu, pe Care nu-L vedem, nu ne mai ajută de mult timp să mai credem în cei pe care-i vedem măcar. Comuninuea la care ne cheamă Biserica  este legată de Înviere, iar asta nu e pe fișa postului, a menționat pr. Constantin Necula. „Hristos ne-a învățat că Biruința nu aparține decât celor care luptă împotriva neîncrederii, a minciunii și a terfelirii publice, În Hristos nu merge cu jumătăți de măsură, în lipsa credinței, toate celelalte devin imposibilități.”

La finalul conferinței, conf. univ. dr. Ramona Favia Rațiu, rector la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, i-a mulțumit Părintelui Constantin Necula pentru cuvintele ziditoare, oferindu-i  titlul de Membru de onoare în Consiliul academic al Universității Dimitrie Cantemir.

Amalia VASILESCU