Doar pentru 1% din suprafața agricolă a județului Mureș au fost depuse cereri pentru despăgubirile aferente secetei din acest an. Mai precis, suprafața calamitată, conform proceselor-verbale, este de 3.945,29 ha, fiind depuse înștiințări de către 483 de fermieri mureșeni dintr-un total de peste 22.000. Putem spune că județul Mureș nu a fost grav afectat de secetă, așa cum s-au confruntat județe din sudul țării, unde crescătorii de animale au fost nevoiți să vândă efective semnificative pentru a supraviețui. Vicepreședintele național al Federației Crescătorilor de Bovine din România oferea exemplul unui crescător de vaci din Brăila, care deține o fermă cu 3.000 de capete, având cea mai bună genetică din Europa și care lucrează 10.000 de hectare. De trei ani, acesta nu a avut porumb. Este o provocare majoră să cumperi hrană pentru 3.000 de vaci.
Astfel, în sudul țării, mulți fermieri, mai ales cei cu ferme mai mici, care nu au posibilități financiare pentru a cumpăra hrana animalelor, sunt nevoiți să-și reducă numărul efectivelor, vânzând animalele.
Pentru a obține o imagine mai fidelă a situației, ieri am discutat telefonic cu mai mulți fermieri din județul Mureș care aveau postate pe platforma Olx.ro anunțuri de vânzare de ovine. Niciunul nu s-a plâns de secetă. Au menționat că, într-adevăr, în unele zone din județ, producția de porumb a fost puțin mai mică în acest an, dar nu sunt nevoiți să vândă animalele din cauza arșiței.
De exemplu, Pop din Chiheru de Jos, care a vândut o turmă de oi de peste 350 de capete din rasa Țigaie Ruginite, ne-a declarat că tranzacția pe care a încheiat-o nu are nicio legătură cu seceta, ci a fost pur și simplu o acțiune comercială.
Mărcuș din Filitelnic, care are de vânzare 35 de oi, susține că demersul său nu are legătură cu seceta și că poate asigura hrana necesară.
„Am fost anul acesta în sud cu trenul și am văzut că seceta i-a afectat tare. Porumbul era de doar trei palme,” ne spune Vasile din Sântana de Mureș, care are și el de vânzare 76 de oi Țurcane tinere pe Olx.
Lucian Tolan din Suplac, care vinde 300 de oi, face acest lucru dintr-un motiv cu totul diferit. Un incendiu devastator din luna august i-a mistuit nu mai puțin de 300 de baloți de 500 de kilograme fiecare, astfel că animalele sale au rămas fără hrană pentru sezonul rece. El vinde marea parte din oi și va rămâne doar cu câteva pentru a duce mai departe pășunea concesionată pe următorii trei ani.
Comisia Europeană a aprobat săptămâna trecută, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor de stat pentru România în sumă de 400 de milioane de euro (2 miliarde de lei) pentru a compensa fermierii pentru daunele suferite din cauza secetei severe produse în perioada septembrie 2023 – august 2024. Valoarea maximă a ajutorului este de 200 € (1.000 lei) pe hectar pentru o pierdere de 100%, care nu depășește 30% din costurile eligibile. Schema se va desfășura până la 31 decembrie 2024. (sursa foto: pixabay,com)
Dragoș Bardoși