Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Târnăveni au reținut un bărbat din Ungheni bănuit că ar fi incendiat un imobil din Șomoștelnic. Ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
La data de 28 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au fost sesizați cu privire la faptul că, la un imobil din localitatea Șomoștelnic, a izbucnit un incendiu.
La faţa locului, s-au deplasat de urgență echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Târnăveni, un echipaj de pompieri, respectiv un echipaj SMURD, constatându-se că cele sesizate se confirmă, imobilul fiind distrus în totalitate.
Incendiul nu s-a propagat la alte imobile sau anexe din vecinătate și nu s-a soldat cu victime umane.
Urmare a activităților specifice desfășurate în cauză, s-a stabilit că incendiul a fost provocat în mod intenționat, persoana bănuită de comiterea faptei fiind identificată ca fiind un bărbat, de 48 de ani, din Ungheni.
Astfel, la data de 30 octombrie 2024, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezent instanței de judecată care a dispus, față de acesta, luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE AL I.P.J. MUREȘ