Concertul tradiţional de colinde şi obiceiuri de iarnă, „În ia sara-i sară mare”

Concertul tradiţional de colinde şi obiceiuri de iarnă, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş, a ajuns la a treia ediţie şi se va desfăşura în Sala de spectacole a Ansamblului Mureşul din Târgu Mureş (cartierul Dâmbu Pietros). Bineînţeles, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

Pentru că este deja al treilea an în care creăm această poveste a Ajunului de Crăciun din satul românesc de odinioară, devine din ce in ce mai dificil să punem în scenă momente valoroase, de patrimoniu, care să creeze emoţii pozitive şi să culturalizeze publicul în acelaşi timp. Astfel, anul acesta se va păstra filonul colindelor autentice, religioase şi laice, cantate de grupuri de copii, fete tinere sau flăcăi, dar scena va fi animată şi de obiceiuri din preistorie, menite să alunge spiritele rele, precum TURCA sau JOCUL URŞILOR. Artiştii prezenţi sunt ai noştri mureşeni, dar şi vecini din judeţele Alba, Braşov şi Harghita şi lătureni mai îndepărtaţi din judeţul Bacău.

Gazdele din căsuţa tradiţională a poveştii de iarnă vor fi Ovidiu Furnea şi Ina Todoran, iar povestea colindei va fi spusă de draga noastră prietenă, Codruţa Turcu!

Acestea fiind spuse, cu mult entuziasm vă aşteptăm de la mic la mare să fiţi părtaşi la bucuria noastră!

Adresa: Sala de spectacole a Ansamblului Mureşul

Data: duminică, 15 decembrie

Ora: 18.00