Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat săptămâna trecută că îşi doreşte ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României. Liderii social-democraţi au declarat că au decis constituirea unui grup de lucru care în şase luni să vină cu un proiect de lege privind reorganizarea. Subiectul nu este unul noi, toate demersurile postdecembriste de reorganizare administrativ-teritorială a României au murit la stadiul de proiect, din diferite raţiuni – căderi de guvern, ruperi de coaliţie, negocieri ratate sau altele.
Puţină istorie nu strică
În data de 16 februarie 1968 Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modificări, până astăzi. Din punct de vedere juridic, acţiunea din 1968 poate fi catalogată drept „reorganizare administrativ teritorială”, ceea ce presupune în esenţă „modificarea numărului nivelurilor de organizare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a raporturilor juridice dintre acestea, inclusiv cu statul”.
Precedenta reorganizare data din 1950, cu modificări în 1956, având ca sursă de inspiraţie modelul sovietic, raţiunea acesteia fiind atât politico-ideologică, înlocuirea vechii administraţii şi exercitarea unui control sporit, cât şi economică, împărţirea teritorială fiind necesară realizării colectivizării sau planificării. Modificarea din 1950 a presupus introducerea pentru prima dată de structuri noi, diferite de caracteristicile teritoriale şi istorice tradiţionale ale statului, copie a unităţilor administrativ-teritoriale existente pe teritoriul U.R.S.S., respectiv regiunile şi raioanele. Astfel de reforme administrative au existat în (Polonia – 1946; Bulgaria – 1947; Ungaria, Cehoslovacia şi Albania – 1949; România şi Iugoslavia – 1950).
Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanţării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naţionaliste ale regimului de la Bucureşti. Însă dincolo de aceste considerente, putem identifica un substrat politic, şi anume înlocuirea celor numiţi în funcţii în timpul perioadei dejiste, aspect definitoriu pentru primii ani ai regimului Ceauşescu.
Cronologic, necesitatea unei redefiniri teritoriale a României este discutată la Conferinţa Naţională a PCR (6-8 decembrie 1967), o dată cu propunerile avansate de Comisia Centrală de partid şi de stat privind organizarea judeţelor şi municipiilor. Documentul care a stat la baza acţiunii din 1968, intitulat Principiile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale, a fost definitivat şi adoptat în cadrul Plenarei CC al PCR din data de 14 ianuarie 1968.
Demersurile postdecembriste eşuate
Prima încercare din trecutul recent de reorganizare administrativ-teritorială a avut loc spre finalul guvernării Boc, în 2011-2012, cu toate că ideea era mai veche, din 2003, din perioada epocii Năstase, după cum declara actualul primar al municipiului Cluj-Napoca. La acea vreme, Puterea intenţiona să diminueze numărul de unităţi administrativ-teritoriale.
PDL dorea ca România să aibă doar opt judeţe (practic era o structură asemănătoare regiunilor de dezvoltare), în timp ce UDMR ar fi dorit 16 regiuni de dezvoltare, dintre care una îngloba judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Imediat au început tensiunile la nivelul PDL, în condiţiile în care lideri politici la acea vreme erau personaje precum Florin Popescu (şeful CJ Dâmboviţa) şi Sorin Frunzăverde (prim-vicepreşedinte al formaţiunii, cel care controla politic Caraş-Severin).
La rândul lor, cei din Uniunea Social Liberală au inflamat spiritele, Victor Ponta, unul din copreşedinţii Uniunii, cerând şefilor de consilii judeţene să solicite referendumuri locale pe această temă. Până la urmă, tărăgănarea discuţiilor şi trimiterea acasă a Guvernului Boc a blocat pentru o perioadă subiectul.
O a doua încercare a avut loc în momentul în care roţile au fost pornite la nivel parlamentar, cu o comisie condusă de Crin Antonescu. Una dintre prevederi era introducerea sintagmei de regiune, urmând să aibă loc o redesenare a UAT-urilor. Se întâmpla în iunie 2013. După un an şi jumătate, când deja nu mai exista Uniunea Social-Liberală, Antonescu se retrăgea de la şefia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, în condiţiile în care oricum tot demersul era oprit.
Una dintre marile piedici în calea reformei administrative este legată de referendumurile în cascadă. Aceasta e menţionată şi în documente oficiale, cum este avizul de la Consiliul Legislativ, dar şi punctul de vedere de la Guvern, referitor la un proiect privind reorganizarea administrativ-teritorială, depus de ex-deputatul Tudor Benga, în fosta legislatură şi respins de Camera Deputaţilor şi de Senat.
Ideea e bună, dar mai greu de pus în practică
Reorganizarea administrativă a României implică modificări pe toate palierele administraţiei publice locale şi centrale şi ridică o serie de probleme juridice complexe care trebuie atent gândite dinainte. Altfel, haosul s-ar instala la nivel naţional, mai abitir decât îl trăim în aceste zile.
Reorganizarea presupune mai mult decât desenarea unei noi hărţi a României şi redenumirea unor judeţe sau regiuni.
Potrivit Consiliului Legislativ, orice încercare de modificare a unor limite ale UAT-urilor poate avea loc doar prin lege şi „după consultarea obligatorie a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum local“, prevedere existentă în Codul Administrativ. Aşadar, un pas ar trebui să fie şi amendarea Codului Administrativ, pentru a nu se ajunge la 3.228 de referendumuri locale.
Cine suportă costurile?
Acesta e doar unul dintre multele aspecte ce trebuie luate în vedere. Primarul comunei Sântana de Mureş, Moldovan Dumitru, spune că volumul de muncă pe care l-ar implica un astfel de proiect este enorm şi dacă ne gândim doar din perspectiva schimbării actelor administrative, aici intrând toate actele de stare civilă, de proprietate ş.a.m.d.
„Noi momentan lucrăm la cadastrarea generală, ori imaginaţi-vă ce va însemna comasarea mai multor uat-uri în care toate actele care se emit la momentul actual să fie modificate. Eu lucrând în administraţie de 15 ani nu pot să-mi imaginez modul în care se va realiza această lucrare. Oricum va fi una enorm de mare, ca principiu nu ar fi un lucru rău, dar munca care va trebui depusă va fi enormă.”
Problema ridicată de edilul din Sântana este una demnă de luat în seamă. Desigur, dacă în România am avea un sistem electronic funcţional la nivel naţional care să facă automat modificările în acte, lucurile s-ar mai simplifica. Doar că un astfel de sistem nu există. Mai mult decât atât, dacă pornim de la cele mai banale aspecte ale vieţii cotidiene putem constata că vor exista nişte costuri pe care populaţia va trebui să le suporte, aşa cum de altfel explica anul trecut Dragoş Dincă, conferenţiar universitar doctor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, la conferinţa „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”, organizată de G4Media şi Economedia.
“Teme răzleţe care nu au în spate niciun fundament sau analiză, reorganizare administrativ-teritorială, tăiat nu ştiu câte posturi, cum le tăiem, aşa la kilogram, lucrurile astea nu au relevanţă şi, dimpotrivă, riscăm să producem mai mult deranj în sistemul administrativ din România făcând lucruri aşa după ureche.
Tot timpul ne gândim la lucruri fără să vedem în spate şi costuri. Aţi luat subiectul ăsta simplu, reorganizare a administrativ-teritorială. Anul trecut s-a tot promovat, au fost trei proiecte de lege pe acest pe acest subiect. S-au găsit nişte argumente, dar nu am văzut niciun fel calcul de cost. Ce înseamnă să desfiinţez un judeţ, de exemplu? Pornind de la locuri simple: să-mi schimb plăcuţa de înmatriculare auto, să-mi schimb actul de identitate, actele de proprietate. Sunt costuri pentru firme, pentru populaţie. Ce înseamnă un cost pentru o firmă care o aplicaţie informatică, o hartă? Şi în harta aceea trebuie să schimb numele unei localităţi sau să am alt un judeţ mai mare? Sunt costuri pe care le suportăm toţi şi dacă tragem linie, s-ar putea să constatăm că aceste costuri pentru nişte reforme sunt mai mari decât beneficiile. ”
Reorganizarea să înceapă de sus sau de jos?
Unul dintre motivele invocate în favoarea reorganizării este reducerea cheltuielilor bugetare prin subţierea semnificativă a aparatului de stat. Totuşi, reducerea cheltuielilor bugetare ar trebui realizată pornind de la identificarea funcţiilor şi direcţiilor inutile, spune primarul oraşului Sovata, Fülöp László Zsolt, care este şi secretarul Asociaţiei Oraşelor din România:
„Dacă ne uităm bine ştim cu toţii, a apărut şi în mass media, că sunt anumite organe, dispecerate, direcţii ş.a.m.d. pe lângă Guvern. Ministrul finanţelor, domnul Tanţoş a spus săptămâna trecută că de acolo ar trebui începută diminuarea cheltuielilor bugetare. Eu pot să vă spun că la noi, la secţia de drumuri, avem oameni care lucrează pe salariul minim pe economie şi curăţă străzile la -10 grade Celsius. Nu putem pune pe toată lumea în aceeaşi oală. Deci ar trebui luat pe rând şi văzut unde sunt cheltuielile bugetare mari. Eu provin din sectorul privat, de opt ani sunt în sectorul bugetar, dar înainte 18 ani am fost în sectorul privat. Sunt cei care sunt în linia de mijloc, nici în prima, nici în ultima linie, ci cei din mijloc din sectorul bugetar care nici nu poţi să-ţi dai seama dacă lucrează sau nu, aceia ar trebui primeniţi puţin. Acum, dacă vorbim de restructurarea teritorială, trebuie să ne gândim la o chestiune. Un sat care e sat alăturat nouă ce câştigă dacă va fi alipit de Sovata? Nu va putea depune proiecte pe fonduri europene, doar oraşul va putea. Nu se poate destrăma totul dintr-o data. Restructurarea administrativă de unde va începe, de sus sau de jos?”
De ce nu se va face niciodată reorganizarea?
Un proiect real de reorganizare administrativ-teritorială a României ar putea reduce birocraţia, eficientiza cheltuielile bugetare cu funcţionarea instituţiilor şi asta desigur ar duce la o viaţă mai simplă pentru noi toţi. Dar asta, din punctul meu de vedere, nu se va întâmpla niciodată. De ce? Pentru că mai bine de jumătate din actualele funcţii publice din aparatul de stat, mai ales acelea care sunt bine plătite, sunt de fapt, recompense pentru activitatea membrilor de partid care reuşesc să obţină rezultate bune pe plan local în timpul alegerilor sau care susţin campaniile electorale ale celor care ajung în funcţiile de la Bucureşti. Aşadar, dacă acestea ar dispărea, ce recompense ar mai exista?
Sanda Viţelar