Echipa feminină de hochei pe gheață U18 a României participă, în perioada 23-26 ianuarie 2025, la Campionatul Mondial Divizia III, desfășurat la Zagreb, Croația. Hocheistele noastre se confruntă cu echipele naționale ale Croației, Lituaniei și Thailandei.

România a debutat joi, 23 ianuarie, împotriva echipei gazdă, Croația, reușind o victorie categorică cu scorul de 6-3. Primul gol al meciului a fost marcat de târgumureșeanca Pethő Réka, legitimată la Fox Hockey Gheorgheni. Deși este cea mai tânără componentă a lotului, Réka a impresionat, reușind să își câștige locul în prima linie. Pe lângă gol, aceasta a oferit și o pasă decisivă!

În staff-ul echipei se remarcă și o altă târgumureșeancă: Nadina Niciu, antrenoarea de portari a echipei naționale.

Vineri, 24 ianuarie, în al doilea meci, România s-a impus cu 3-2 în fața Thailandei, după prelungiri, consolidându-și poziția de lider în grupă.

Duminică, 26 ianuarie, România va întâlni selecționata Lituaniei, de la ora 16:30. În clasament, România conduce cu 5 puncte, urmată de Croația și Lituania, fiecare cu câte 3 puncte, iar Thailanda se află pe ultimul loc cu 0 puncte.

(Sursa foto: Maros Műjégpálya – Patinoarul Mureș)
Sorin Crăciun