Atletul Sámuel Jakab, de la CSM Târgu Mureș, a revenit în competiții după accidentarea suferită în vară, concurând în două weekenduri consecutive: mai întâi la Cupa RMA de la București, apoi la a doua etapă a Campionatului Național, în sală. Nu a fost deloc ușor pentru el, deoarece, în decembrie, a resimțit o durere la picior, care l-a forțat să ia o pauză. În ianuarie, a reluat antrenamentele, însă durerea a reapărut într-un alt punct, îngreunându-i pregătirea pentru competiții. Mai mult, în noaptea de vineri, înainte de Cupa RMA, a făcut febră și a avut dureri abdominale, dar, în cele din urmă, a decis să participe. Și bine a făcut!

Performanță impresionantă la Cupa RMA

„Sâmbătă, în seriile de 60 m (categoria U20), am obținut cel mai bun timp, 7.21, calificându-mă în finală, pe care am reușit să o câștig cu 7.12. A doua zi, am concurat la 200 m (categoria Open, adică alături de sportivi U23 și seniori). Cu un timp de 22.96, am obținut locul 1 la U20 și locul 3 la general (fiind depășit doar de un atlet U23 și un senior)”, a declarat Sámuel Jakab.

Un nou record personal la Campionatul Național

În perioada 25-26 ianuarie s-a desfășurat a doua etapă a Campionatului Național. Antrenamentele au fost dificile din cauza slăbirii organismului după boală, dar Jakab Sámuel a dat tot ce a putut pentru a obține rezultate bune. Sâmbătă, în seriile de 60 m, s-a calificat în finală cu al doilea timp, 7.10, iar în finală a terminat tot pe locul 2, însă și-a doborât recordul personal, alergând 7.05.

„După aproape doi ani, am reușit din nou să-mi îmbunătățesc recordul la 60 m. Din păcate, în ultima perioadă, am stagnat puțin”, a spus atletul.

Duminică, Sámuel Jakab a reușit să se odihnească bine înaintea probei de 200 m, unde a așteptat cu nerăbdare să concureze. Rezultatul a fost unul remarcabil: locul 1 la U20 cu un timp de 22.55, stabilind astfel un nou record personal. În doar o săptămână, și-a îmbunătățit timpul la 200 m cu 0.41 secunde, o diferență semnificativă pentru această distanță.

„Sunt mulțumit de aceste rezultate, mai ales că este început de sezon și, având în vedere circumstanțele (boală, antrenamente reduse, dureri la picioare), sunt performanțe bune. Campionatul Național va avea loc la începutul lunii martie, așa că vom continua pregătirea pentru a progresa. Sunt recunoscător familiei mele și tuturor celor care m-au susținut în această perioadă dificilă, dar, în primul rând, Îi dau slavă lui Dumnezeu, pentru că, fără El, în aceste condiții, nu aș fi reușit aceste rezultate!”, a adăugat Sámuel Jakab.

(Sursa foto: CSM Târgu Mureș)
Sorin Crăciun