Puţine sunt locurile Mureşului atât de încărcate de istorie cum este Eremitu. Ceea ce nu veţi vedea în alte părţi este castrul roman de la Călugăreni. Întins pe două hectare, aici găsim unul dintre siturile de importanţă majoră ale judeţului Mureş. Veţi vedea urme clare ale perioadei în care acesta era locul de apărare a Văii Nirajului, pentru că pe aici treceau marile drumuri comerciale ce ieşeau din Imperiul Roman şi mergeau către zonele locuite de barbari. La Călugăreni vedeţi şi două capsule ale timpului, unde simţiţi istoria povestită în amănunte deosebite, într-un loc ce îţi dă fiori şi o stare de bine.

Foarte aproape este şi biserica monument a mănăstirii franciscane, ai cărei călugări au venit în secolul al XVII-lea şi unde se află cavoul monahilor şi al familiilor nobiliare, sprijinitoare ale bisericii.

Ceea ce trebuie să gustaţi aici, fără putinţă de refuz, este un desert ale cărui obârşii unii le duc înspre Viena, acolo unde, în vremea Imperiului, ar fi apărut Germknödel, umplut cu un fel de dulceaţă de prune. Celui al nostru merită să-i spunem pe numele de botez, adică SZILVÁS GOMBÓC.

Eremitu are şi Câmpul Cetăţii, aici fiind şi locul unde ajunge şi de unde se întoarce spre Sovata, atât de iubita mocăniţă, ce urmează linia ferată îngustă, începută în 1912. Locomotiva este una din cele două, aflate în România, din totalul de zece construite la fabrica Chrzanowo din Polonia şi ea e cea care vă duce, cu abur făcut din cărbune şi lemn de esenţă tare. Dar dacă este o faimă de netăgăduit pentru Câmpul Cetăţii, aceea este – se spune – a celui mai bun păstrăvcare se mănâncă în Ardeal, în locul unde poţi chiar tu să îţi prinzi peştele sau să-l iei gata făcut, cu toate secretele ascunse ale mirodeniilor numai aici ştiute. Nu puteam ca în Eremitu să mâncăm în altă parte decât la Câmpul Cetăţii şi să vă arătăm altceva decât PĂSTRĂV CU MUJDEI ŞI BOIA.

Se spune că, în vremuri de demult, călugării din Măgherani au fost atacaţi şi au pus comorile în clopotul bisericii, după care le-au dat drumul într-o fântână aflată prin aceste locuri mirifice. spre furia răzbunătoare a atacatorilor. Cu povestea asta în amintire, urcăm spre 1080 de metri, spre renumitul Vârf Becheci,din Munţii Gurghiu. Aici a fost o cetate şi apoi o capelă distrusă prin secolul XVIII, refăcută acum cu hramul Sfânta Cruce, la care se ajunge pe un drum în zig zag. Privit de sus, este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în România. Este asemenea gusturilor copilăriei, ce rămân acolo unde ni le-au lăsat ai noştri, de demult. Dinspre suflet vine şi un desert pe care vă invităm să vi-l aduceţi măcar o dată în faţă, ce poartă nume de MĂLAI DULCE CU LAPTE.

Conacul de la Păsăreni lucrat în stil baroc, cu o prispă cu trei coloane şi două intrări cu arcade, este astăzi sediu al administraţiei locale, protejat fiind astfel de uitare, în trecerea timpului.

În Sovata sarea „trăieşte” bine cu pământul şi cu pădurea, lucru rar întâlnit în alte părţi din lume, unde salinitatea alungă orice urmă de viaţă verde. Cine n-a auzit oare de Lacul Ursu? Înainte însă să-l revedeţi, amintiţi-vă că este cel mai mare lac sărat heliotermal din România. Se spune că aici era un munte de sare, unde pârâurile au făcut un hău mare, umplut cam în cinci ani de apă multă, într-un loc cu formă de blană de urs, ce merge până pe la 18 metri sub luciul de suprafaţă. Apa care nu îi trebuie marelui Urs, i-o trimite Lacului Aluniş, aflat la numai vreo 60 de metri de fratele său mai mare. Aproape mai sunt şi Lacurile Roşu şi Verde care au apărut pe faţa pământului prin dizolvarea sării de pe munte. Apele şi ploile au adus la lumina zilei un fel de blocuri albe, cu mii de şanţuri separate de creste, ce poartă chiar numele Muntele de Sare. Pe lângă Lacul Ursu, am mâncat ceva divin, pe care cuvintele îl numesc, prea sărace faţă de o asemenea bunătate, PIEPT DE RAŢĂ ÎN KÜRTŐSKALÁCS.

Istoria locurilor din Sărăţeni vorbeşte despre vremuri de demult, când vulcanii mocneau pe culmile Carpaţilor Orientali iar sarea ajungea, în cantităţi imense, pe fundul lacurilor din Depresiunea Transilvaniei. Pământul s-a mişcat şi spre cer au început să se înalţe semeţi, munţi întregi de sare. După atâtea poveşti cu sărături, la Sărăţeni am căutat ceva dulce. Şi mare ne-a fost bucuria când am găsit, în sfârşit, ARANYGALUSKA.

Oamenii din Miercurea Nirajului au fost de demult căutători de carte şi se spune că un călugăr le preda copiilor scrisul, număratul şi cititul, încă de la 1332, iar în 1606 Miercurea Nirajului avea deja şcoală cu dascăl. La Miercurea Nirajului, oamenii ştiu să vorbească şi la masă despre vremuri care au fost. Aici am aflat că, mai demult, oamenii făceau supele mai acrişoare, dar tot supe le numeau. Aşa este şi SUPĂ DE MERE CU OASE DE PUI.


În fiecare număr de vineri, în Cuvântul liber, puteţi degusta din bunătăşile mureşenilor, iar detalii despre proiectul E14 SAGA COMMUNICATION BOUTIQUE găsiţi pe www.istoriecugust.ro, unde puteţi comanda şi cartea, care în două zile ajunge la dumneavoastră