Municipiul Târgu Mureş, organizează în perioada 30.01.2025÷18.02.2025, consultarea opiniei publice cu privire la documentaţiile de urbanism: „Plan urbanistic zonal- CONSTRUIRE CENTRU DE INOVARE ȘI PARCĂRI SUBTERANE ÎN ZONA, str. Călărașilor- str. Aurel Filimon și regulamentul local de urbanism aferent; Inițiator: MUNICIPIUL TÂRGU MUREȘ; elaborator: SC”Multinvest Proiectare” SRL- arh. urb. Kovacs Angela .
Consultarea documentaţiei de urbanism propusă pentru dezbatere publică, poate fi făcută pe pagina de internet a Primăriei sau la sediul acesteia.
”Observaţii, propuneri, sugestii referitoare la prevederile documentaţiei de urbanism pot fi făcute în scris şi înregistrate direct la registratura generală a Primăriei sau online pe adresa de e-mail, urbanism@tirgumures.ro. Dezbaterea publică va avea loc în data de 18.02.2025 ora 15,00 la sediul Municipiului Târgu Mureş, P-ţa Victoriei nr. 3, în sala de Şedinţe Consiliu, nr. 45, etaj I. Prezentarea propunerilor va fi susţinută de către elaboratorul documentaţiei de urbanism supusă dezbaterii publice. Sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi: cetăţeni, persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate. Informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Urbanism, Dezvoltare Durabilă, Informatizare, la telefon 0265.268330 int.164 sau prin email la adresa urbanism@ tirgumures.ro”, a transmis Primăria Târgu Mureș.
Redacția