Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, susținută cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, a prezentat noile dotări, unele unice în România, ale Serviciului Clinic de Anatomie Patologică și ale Laboratorului de Genetică Medicală.
În 20 decembrie 2024, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și SCJU Târgu Mureș au semnat un contract de finanțare pentru proiectul „Creșterea performanței și eficientizarea capacității de prelucrare a probelor și de diagnostic a cancerului”, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Obiectivul general vizează îmbunătățirea capacității de diagnostic al cancerului și facilitarea tratamentului personalizat, prin dotarea Serviciului Clinic de Anatomie Patologică cu echipamente de imunohistochimie și biologie moleculară automatizate, pentru identificarea precisă a mutațiilor genetice, și a Laboratorului de Genetică Medicală cu tehnologie Next Generation Sequencing (NGS) pentru diagnostic rapid și precis.
Valoarea totală a proiectului este de 9.864.011,50 lei, din care 8.384.409,77 lei provin din fonduri FEDR, 1.282.321,50 lei din bugetul național, iar 197.280,23 lei reprezintă cofinanțarea Spitalului. În aproximativ 60 de zile, echipamentele ultramoderne vor intra în dotarea celor două secții ale spitalului.
Managerul SCJU, Florin Crăciun: Acces la terapii moderne, esențial pentru fiecare pacient
Managerul SCJU Târgu Mureș, Florin Crăciun, a declarat că: “Accesul la terapii moderne și tratament personalizat, în funcție de profilul tumoral identificat, este esențial pentru fiecare pacient. De aceea, prin proiectul pe care îl lansăm astăzi, dorim să subliniem încă o dată importanța asigurării accesului egal și rapid la servicii precise și complete de diagnostic al cancerului. Astfel, prin acest proiect, vom dota cu aparatură modernă Serviciul Clinic de Anatomie Patologică și Laboratorul de Genetică Medicală, în vederea creșterii capacității de prelucrare a probelor și asigurării identificării mutațiilor genetice asociate afecțiunilor oncologice.”
Directorul CAS Mureș, Rodica Biro: 5.000 de bolnavi oncologici în județul Mureș în 2024
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, Rodica Biro, a vorbit despre finanțările existente pentru bolnavii oncologici din România. „În România există două căi extraordinare de finanțare a bolnavului oncologic: Programul Național de Oncologie și Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului”, a declarat Biro. Programul Național de Oncologie acoperă tratamentele cu chimioterapie, radioterapie și investigațiile de laborator necesare.
Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, finanțat în 2024 cu aproximativ 20% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, include servicii medicale de prevenire, diagnostic și tratament, dar și îngrijiri paliative, psiho-oncologie, onconutriție și onco-fertilitate, precum și servicii sociale și indemnizații lunare de hrană.
„Sunt servicii medicale care se pot încadra în diagnosticarea precoce a diverselor boli oncologice, până la consultații în asistența medicală primară și în ambulatoriu de specialitate”, a adăugat Biro. Pacienții beneficiază și de servicii de transport neasistat gratuit, recuperare și reabilitare medicală, îngrijiri medicale la domiciliu și concediu medical de 45 de zile pentru un aparținător.
În județul Mureș, în 2024, au fost înregistrați 5.000 de bolnavi oncologici, tratamentele acestora depășind 130 de milioane de lei.
Prof. dr. Simona Gurzu : Aceste achiziții contribuie la creșterea șanselor de supraviețuire
Prof. dr. Simona Gurzu, șefa Serviciului Clinic de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Târgu Mureș, a evidențiat importanța noilor achiziții pentru îmbunătățirea diagnosticului oncologic. Achiziția a două platforme de prelucrare automată a țesuturilor va eficientiza semnificativ activitatea laboratorului, reducând riscul de erori umane și îmbunătățind calitatea probelor pentru analize genetice.
Prima platformă, unică în România, automatizează prelucrarea țesuturilor de la includerea în casete până la transformarea în blocuri de parafină, esențială pentru păstrarea pe termen lung a probelor. A doua platformă facilitează realizarea analizelor de biologie moleculară, esențiale pentru diagnosticul precis și terapia personalizată a pacienților cu cancer. Prof. dr. Gurzu a subliniat rolul esențial al colaborării dintre anatomopatologi și clinicieni pentru obținerea unor rezultate de calitate.
De asemenea, a menționat faptul că în laboratorul pe care îl coordonează din cadrul SCJU Târgu Mureș există un genetician cu experiență, subliniind importanța existenței acestuia pentru utilizarea eficientă a noii tehnologii. Statisticile arată un număr semnificativ de pacienți diagnosticați anual, ceea ce justifică investițiile în tehnologie avansată. Aceste achiziții contribuie la creșterea șanselor de supraviețuire și la reducerea costurilor pe termen lung pentru sistemul de sănătate. Prof. dr. Gurzu a încheiat mulțumind echipei și conducerii spitalului pentru sprijinul acordat.
Prof. dr. Claudia Bănescu: “Sunt platforme automatizate care permit un diagnostic rapid, în 24 de ore”
Prof. dr. Claudia Bănescu, șefa Laboratorului de Genetică Medicală, a declarat că: “Suntem astăzi în fața unei realizări importante a acestui spital: dotarea cu echipamente de ultimă generație care ne permit un diagnostic genetic rapid, eficient, ceea ce permite o medicină personalizată, adică o medicină în funcție de profilul genetic al pacientului. Aceste sisteme de secvențiere de generație nouă, cu care am fost dotați și laboratorul de genetică medicală, și serviciul de anatomie patologică, au avantajul unui diagnostic rapid, eficient, flexibil, putând adapta diagnosticul nu doar la tumori solide, ci și la pacienții cu afecțiuni hematologice maligne, atât pacienți pediatrici, cât și adulți. Și ceea ce este avantajul deosebit, raportul personalizat al pacientului, în care sunt incluse terapiile țintite disponibile și trialurile clinice internaționale, ceea ce permite personalizarea tratamentului, adică să evităm efectele adverse și să creștem răspunsul la tratament.” Ea a subliniat că: “Sunt niște platforme automatizate care permit un diagnostic rapid, în 24 de ore, din momentul în care avem proba, până la generarea acelui raport medical.”
Dragoș Bardoși