Vineri este 24 ianuarie, moment în care celebrăm Mica Unire, respectiv momentul în care Moldova și Țara Românească l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, primul pas, după cum spun istoricii, către Marea Unire din 1918.
Momentul „24 ianuarie” reprezintă, din punctul meu de vedere, un model pe care actualii politicieni l-ar putea urma dacă și-ar lăsa puțin orgoliile și interesele (bancare) la o parte.
Să recapitulăm puțin istoria premergătoare dublei alegeri a domnitorului Cuza.
În urma Congresului de la Paris, ce s-a desfășurat în perioada 13/25 februarie-18/30 martie 1856, protectoratul rusesc asupra Principatelor a luat sfârșit. În ultima zi a Conferinței, a fost semnat tratatul ce prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratelor să fie luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene (Franța, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei), cu menținerea suzeranității otomane.
S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări.
Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească au votat, la 7/19 octombrie 1857 și, respectiv, la 8/20 octombrie 1857, două rezoluții în care cereau: autonomia și neutralitatea celor două Principate și unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinț străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea și inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ și constituțional, Adunarea obștească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor opt puteri.
În Moldova, lucrările Adunării Elective au fost deschise la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, fiind validate mandatele a 55 de deputați. În seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, după mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputații prezenți. Adunarea Electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza fiind votat în unanimitate de cei 48 de deputați prezenți.
În Țara Românească, alegerile pentru Adunarea Electivă s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859, deputații conservatori obținând 46 dintre cele 72 de mandate.
La 22 ianuarie/3 februarie 1859, lucrările Adunării Elective s-au deschis într-o atmosferă incendiară.
În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul „Concordia” din București, unde atât deputații majorității conservatoare, cât și cei ai Partidei Naționale căutau o soluție. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluția dublei alegeri.
Lucrările au fost reluate în dimineața zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. În numele Partidei Naționale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii și, subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenției”, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țării Românești.
Dincolo de Unire, domnia lui Cuza în statul nou format a reprezentat începutul unor reforme care, în timp, vor scoate cele două Principate din Evul Mediu și le vor aduce încet în secolul XX.
Desigur, România de astăzi este diferită de cea de la mijlocul secolului al XIX-lea, situația internațională și poziția țării aușaderea. Dar există, zic eu, și unele asemănări dacă ne uităm la modul deficitar de funcționare a statului, a sistemului de sănătate, învățământ sau a celui de protecție socială.
În 1859, politicienii români de la acea vreme au înțeles un lucru esențial: pentru a obține ceea ce își doreau, respectiv Unirea și independența, era necesar să facă front comun. Să lase deoparte interesele personale sau de grup și să găsească o soluție de compromis, un compromis însă care avea să le garanteze succesul.
Momentul „24 ianuarie” este important, în umila mea părere, pentru că interesul general a fost pus înaintea celui personal. Asta deși am convingerea că boierii de atunci aveau simpatii pro-ruse sau pro-otomane, afaceri de o parte și de alta a granițelor principatelor.
166 de ani mai târziu am ajuns să trăim un moment unic. Reluarea unui întreg proces electoral pentru alegerea președintelui țării pentru că… dar oare știm cu adevărat de ce se repetă procesul electoral?
Indiferent de răspunsurile tehnice, juridice, politice sau conspiraționiste pe care le putem da la această întrebare, adevărul este că actuala clasă politică, precum și cei care își doresc să intre în clasa politică, urmăresc un singur lucru: interesul personal deghizat în interes național.
Dacă nu ar fi așa, atunci liderii tuturor acestor forțe care se perindă pe televizoare sau pe rețelele de socializare s-ar închide într-un salon al vreunui local luxos și s-ar pune de acord pe o serie de măsuri care să asigure funcționarea coerentă a sistemului medical, asigurarea unui trai decent pentru toți cetățenii și îngrijirea celor care nu pot sau nu au pe cine să-i îngrijească. Măcar atât ar putea face dacă le-ar păsa cu adevărat de interesul general.
Sanda Vițelar