Poate vă aduceți aminte că, anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, candidații la Primăria Municipiului Târgu Mureș au abordat o seamă de teme importante pentru urbea noastră. Una dintre acestea era legată de construirea unui nou pod peste râul Mureș, care să rezolve problema legăturii dintre Cartierul Unirii și restul orașului și, bineînțeles, să degreveze traficul sufocant din târgul nostru.
Pe rând, fiecare candidat a ieșit, mai ales în spațiul online, și ne-a prezentat câte o soluție legată de poziționarea numitului pod, precum și de fondurile din care acesta ar putea fi realizat.
Ascultându-le declarațiile de la vremea respectivă, nu puteai decât să stai și să te minunezi cum de avem tot același pod de acum ceva zeci de ani și cum de, în ultimii 30 de ani, nu s-a putut construi unul nou și frumos. Doar uite câte soluții și idei există!
Campania electorală a trecut, alegerile asemenea, și podul? Podul tot nu s-a făcut, căci, nu-i așa, e ușor să zici că faci, dar să te apuci de treabă e mai greu un pic.
Construcția unui nou pod peste Mureș e mult mai simplă declarativ decât faptic. Sunt probleme legate de loc, de avize, de studii, de autorizații, ce să mai spunem că terenul de sub pod, adică albia râului, ține de Apele Române, nu de autoritățile locale, și asta complică și mai mult lucrurile.
Dacă stăm să găsim motive care să explice de ce e greu și complicat să construiești un nou pod, putem scrie, lejer, câteva pagini de ziar.
Există totuși o soluție prin care toate vicisitudinile unui astfel de demers, absolut necesar pentru oraș, ar putea fi depășite. Doar că această soluție, în fapt, nu convine nimănui pentru că ar presupune ca toți actorii politici și administrativi să stea la masa discuțiilor și să se pună de acord să se facă, podul zic.
Adică să-și lase orgoliile individuale la o parte și să se folosească de toate resursele pe care le au la dispoziție, de toate pârghiile politice, pentru a face ceva concret, fără ca vreunul să-și poată asuma meritul exclusiv pentru realizarea investiției.
Și asta, stimați cititori, nu se va întâmpla nici în următorii patru ani, așa cum nu s-a întâmplat nici în ultimii 35 de ani. Nu la Târgu Mureș. La Cluj, da, la Oradea, da, dar la noi nici măcar nu se poate contempla așa ceva.
Sanda Vițelar