Mălina Moraru a intrat la Universitatea de Arte din Târgu Mureş în vara lui 2017, a urmat cursurile de licenţă sub îndrumarea Monicăi Ristea şi Elenei Purea şi a finalizat şi un masterat. A jucat alături de actori de la Teatrul Naţional, dar şi în filmele „Tigru” (2023), serialul „Tătutu” (2024) şi „Spre punctul G” regizat de Andi Gherghe şi Szitai Eszter. Mălina are calităţi speciale care o fac să se distingă de oamenii simpli, empatia, creativitatea, disciplina şi carisma, o ajută să ofere performanţe memorabile, să inspire şi să emoţioneze publicul. Este o lume fascinantă, în care actriţa îşi foloseşte darurile unice pentru a ne oferi momente de bucurie, înţelegere şi conexiune prin arta interpretării. De curând am ascultat o poezie semnată de ea, promovată de Teatrul Postnaţional Interfonic şi despre care vom afla mai multe într-un scurt interviu.
-Pentru început, te rog să te prezinţi cititorilor cotidianului „Cuvântul liber”
-Mă numesc Mălina Moraru, sunt actriţă dar învăţ multe alte meserii – şi eu mă întreb câte mai încap. Am absolvit actoria la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, după ce iniţial am vrut să devin kinetoterapeut, dar mi-am dat seama că această meserie nu mi se potriveşte deloc. Am fost şi ospătar, am făcut curăţenie în casele oamenilor, am lucrat în jurnalism mai bine de doi ani, iar acum lucrez cu copiii la o grădiniţă privată de lângă Bucureşti. Rădăcinile mele s-au format în Munţii Vrancei şi s-au dezvoltat în Braşov, Târgu Mureş, Sibiu, Piatra Neamţ, iar acum în Bucureşti şi pe unde m-au mai dus picioarele astea neobosite.
-Când ai ştiut că drumul tău este legat de actorie şi cât de dificil sau uşor a fost parcursul?
-Mama îmi spunea că de mică aveam înclinaţii spre acest domeniu—îmi doream să fiu Andreea Marin. Eu am realizat acest lucru mai târziu, când mi-am amintit că atunci când fratele meu dezasambla maşini şi le reconstruia, eu încercam să-i imit talentul ingineresc pentru a primi aceleaşi laude. Evident, nu îmi reuşea, pentru că ştiinţele exacte nu au fost niciodată punctul meu forte. În liceu am început să văd că vreau să devin actriţă, dar nu am avut curaj să cred în acest vis până când am făcut parte dintr-o trupa de teatru amator din Braşov condusă de George Ciobanu şi mai târziu când Elena Purea şi Monica Ristea mi-au oferit o şansă şi m-au primit în clasa lor de actorie. Le voi fi mereu recunoscătoare.
Drumul în actorie este uneori cumplit de greu, pentru că necesită consecvenţă, multă răbdare, sacrificii şi un sprijin moral şi financiar solid. Din fericire, am avut parte de acest sprijin, familia mea speră în continuare să reuşesc şi mă sprijină. Pe acest drum, câţiva oameni buni au rămas alături de mine şi nu m-au lăsat să cad în cele mai dificile momente. Alţii mi-au oferit şansa de a arăta ce pot aduce eu pe scenă sau în faţa camerei. Drumul e încă greu, dar sper să găsesc un echilibru.
-În ce tip de roluri te regăseşti mai mult: comedie sau dramă?
-Aş vrea să cred că le împac pe amândouă, poate şi pentru că mama m-a învăţat să râd când îmi e greu şi astfel am jonglat uşor cu dramele mele transformate în poveşti amuzante. Cred că am dezvoltat abilităţi atât în comedie, cât şi în dramă, dar accesarea acestora depinde mult de pregătire, o pregătire care ar trebui să fie continuă pentru a te ajuta să creşti ca actor. Sunt încă foarte mică în lumea asta, mai am extrem de multe de învăţat.
-Teatru sau film?
-În facultate şi imediat după absolvire, am lucrat mai mult în teatru, dar am avut şi câteva roluri mici în filme de lungmetraj şi într-un serial. Mi-aş dori să pot lucra în egală măsură în teatru şi cinematografie, să învăţ, să mă descopăr şi să reuşesc să fac treabă bună atât pe scenă, cât şi în faţa camerei. Nu am acumulat încă suficientă experienţă astfel încât să pot face o alegere clară.
-Este vreun rol pe care ţi-l doreşti în viitor?
-Nu ştiu dacă am un rol anume pe care mi-l doresc, dar vreau să am disponibilitatea de a explora personaje cât mai diverse, care să mă provoace. Mi-ar plăcea, poate, să joc într-o tragedie antică, un gen pe care nu l-am explorat suficient, deşi am întâlnit personaje şi concepte legate de tragedie.
-Ce este „Catastrofa”?
-„Catastrofa” este o poezie—singura poezie scrisă de mine. Nu am fost niciodată atât de pasionată de arta lirică, cu toate că tatăl meu este poet. Am acceptat o provocare lansată de un grup de oameni pe o platformă online, „Arta de patru dimineaţa”, care propun diverse teme pentru a încuraja scrisul. Nu m-am gândit prea mult, am scris şi a ieşit ceva ce seamănă cu o poezie.
Mai târziu, am trimis acest text lui Vlaicu Golcea, fondatorul platformei „Teatrul Postnaţional Interfonic”. El a văzut mai mult decât nişte gânduri aşternute şi le-a transformat într-un scurt performance audio, cu ajutorul vocii talentatei mele colege, Cătălina Băbălău.
-Ce te-a inspirat şi care este mesajul poeziei?
-În spatele acestor versuri se află o poveste de dragoste cu un parcurs tumultos, dar cu un final fericit. Eu cred în destin dar şi în conexiuni puternice care transced orice fel de logică. În cazul meu, destinul a fost potrivnic, dar legătura dintre mine şi omul pe care l-am iubit din prima clipă în care l-am văzut a fost mai puternică. Ani la rând ne-am tot întâlnit şi ne-am tot luat rămas-bun, fără ca sentimentele noastre să se schimbe. Au fost perioade în care am ascuns iubirea, în care nu am putut construi nimic împreună, şi altele în care am vrut din răsputeri să rup această legătură.
Poezia vorbeşte despre ceea ce inima decide pentru tine, fără să te întrebe. Uneori, trebuie doar să laşi armele jos şi să accepţi că ea ştie mai bine.
-Ce planuri de viitor ai?
-Îmi doresc să am cât mai multă activitate în viitor. Urmează să încep un proiect interesant în teatru şi vreau să scriu mai mult decât am făcut-o până acum. De asemenea, urmează să finalizăm un alt proiect cu echipa „Interfonic”, bazat pe un text scris de mine, în care am transpus legătura mea specială cu depresia. L-am scris în cadrul unui workshop susţinut de Laurenţiu Blaga, unde am lucrat alături de colegi de-ai mei din Târgu Mureş.
Textul, care se numeşte „Sunt EU”, va fi realizat împreună cu actriţa Ioana Bugarin, iar partea de video şi sound design va fi semnată de Vlaicu Golcea. În curând, vom începe să lucrăm la un al treilea proiect împreună cu actriţa Caliţa Nantu. Sunt foarte încântată şi le mulţumesc lui Vlaicu şi colegelor mele pentru că dau voce acestor gânduri.
Vreau să continui şi să lucrez cu copiii, pentru că am realizat cât de mult mă încarcă emoţional fiecare zi petrecută alături de ei. În plan personal, îmi doresc linişte şi echilibru.
-Cea mai bună povaţă primită de la profesorii tăi este…?
-Cred că am învăţat de la unii dintre ei dorinţa de a rămâne om printre oameni. Mă întreb în fiecare zi dacă mi-am ascultat inima până la capăt şi dacă am lăsat în urma mea măcar un lucru bun în fiecare om pe care l-am întâlnit. Iar când răspunsul este „da”, atunci pot dormi liniştită. Aş vrea să îmi iasă asta în fiecare zi, dar ce să vezi…sunt un om printre oameni.
Amalia Vasilescu