În aceste zile, Bacalaureatul este, din nou, în centrul atenţiei publice, cu emoţiile aferente. În spaţiul românesc, acest examen de inspiraţie franceză a fost implementat în perioada 1864-1898. A fost eliminat de către Spiru Haret şi reintrodus în 1925 de ministrul C. Angelescu.
Examenul de finalizare a studiilor liceale era reglementat prin legislaţia haretiană asupra învăţământului secundar (în special cea din 1898, cu unele modificări ulterioare), în care studiile se finalizau prin examene de absolvire a cursului inferior cu durata de 4 ani (echivalent cu studiile gimnaziale de azi, finalizate prin examenul de capacitate) şi examenul de finalizare a cursului superior cu durata de 4 ani (echivalent cu studiile liceale de azi, finalizate prin examenul de bacalaureat).
Absolvenţii de liceu îşi încheiau studiile prezentând în faţa clasei o disertaţie, pe baza unei teme ce era aleasă din programă. Scopul examenului era verificarea cunoştinţelor dobândite de elevi la materiile studiate (limba română, limbi străine, limbi clasice, ştiinţe ş.a.) şi a însuşirii raţionamentului ştiinţific.
Comisiile de examinare alcătuite la nivelul fiecărei unităţi liceale examinau atât elevii din învăţământul de stat, cât şi pe cei din învăţământul particular. Comisiile puteau face şi observaţii şi propuneri pe care le înaintau Ministerului Instrucţiunii Publice, odată cu documentele de examen. O excelentă sinteză despre examenele şcolare datorăm lui Mihai-Daniel Botezatu „Reintroducerea examenului de bacalaureat în 1925”, în „Archiva Moldaviae”, nr. XIV/2022, f. 85-103, conform reprezentanţilor Arhivelor Naţionale ale României.
Cuvântul „bacalaureat” provine din limba latină („bacca laurea” – „cunună de lauri”), iar fondatorul examenului este Napoleon Bonaparte, printr-un decret regal din 1801 (1808, după unii autori).
Apărut în Evul Mediu, în 1215, la Universitas Magistrorum et Scholariun Parisiensium – viitoarea Universitate Sorbona din Paris – Bacalaureatul era susţinut în cadrul a patru facultăţi: Medicină, Drept, Arte, Teologie.
În franceza veche, trermenul „bacalaureat” era sinonim cu „tânăr care vrea să devină cavaler”.
În conformitate cu viziunea lui Napoleon de a crea o meritocraţie, examenele sunt susţinute „à l’anonymat” – numele şi identitatea tânărului care susţine examenul sunt ascunse faţă de persoana care îl notează.
„Bacca laurea” provine din latinescul „corona triumphalis” – „coroana triumfală” – simbolizând onoarea şi gloria persoanei care o poartă, cu dubla distincţie de a confirma sfârşitul studiilor secundare şi de a deschide uşa învăţământului superior.
Ileana Sandu