1988- zi de naştere.
Mama reuşeşte să încropească rapid din cele găsite prin cămară, o zi de naştere de neuitat. Transformă 1-2 conserve de peşte (din peştele marinat prins de bunicul de la ţară) plus ceva unt într-o pastă pe care o împarte cu conştiinciozitate pe felii de pâine subţire tăiate – pâinea aceea cu gust adevărat.
O decorează mai apoi la cel mai înalt detaliu cu feliuţe de măsline şi fire de pătrunjel. Dintr-un pate de ficat face nişte mini tartine decorate asortat cu fâşii de gogoşari muraţi. Câteva felii de salam de Sibiu (la care a stat la coadă ore întregi întreaga familie ca să poată cumpăra mai mult decât cele 150g alocate per persoană) îşi găsesc şi ei rolul în mini sandwich-uri elegante.
Tortul de casă: Tortul Joffre (reţeta Capşa) făcut din 4 ouă (nu 5 câte zice reţeta- pentru că şi la coadă la ouă s-a stat multe ore şi unde se poate face economie, se va face)
Masa aranjată cu grijă : serviciul cel mai bun de porţelan pus pe masă, paharele de cristal. Copii veseli, fericiţi, alergam şi întorceam casa pe dos, ne bucuram de cadouri simple şi la îndemâna oricui – o carte din colecţia „Biblioteca pentru toţi” căreia ii ştergeam atent cu o cariocă preţul, o ciocolată pe care la rândul nostru o primisem pachet de la unchiul (ceva mai băftos) care se stabilise în „ State”.
O zi de naştere de reamintit după ani şi ani!


Zilele noastre– zi de naştere.
Parcă toate aniversările sunt trase la indigo : acelaşi meniu, aceleaşi activităţi, mai puţină socializare, mai puţină înclinaţie către a personaliza fiecare zi de naştere aşa cum probabil şi-ar dori-o copilul. Totul prea simplu, prea comod.


Şi nu, nu trăiesc în trecut, dimpotrivă! Trăiesc într-un viitor în care cred cu tărie că putem recupera adevăratul gust al petrecerilor organizate acasă, cu mâncare bună, sănătoasă, potrivită comportamenului alimentar al copilului, asortată sezonului şi a alimentelor de sezon. Un tort de casă bun şi simplu, fructe în locul chips-urilor, o limonadă de casă în locul sucurilor atât de dăunătoare. Un gust al iubirii în bucate!
Iată propunerea mea pentru o masă aniversară gătită exclusiv acasă:
Cakepops ( dintr-un pandişpan simplu cu cacao, gem de căpşuni, glazurat în ciocolată neagră)

Burgeri de vită cu chifle făcute in casă ( nu trebuie să fie perfect uniforme şi nici super pufoase – trebuie să fie adevărate! Cu gust de pâine autentică ), iar carnea aleasă din măcelărie, tocată şi condimentată după bunul plac al mamei. Simplă şi asta : poate doar sare şi piper.



Minisandwich-uri – cu o pastă de ou rapid făcută, sau cu o pastă de peşte, puţin unt şi castraveţi proaspeţi. Putem chiar folosi câteva lipii pentru a face nişte rulouri cu cremă de brânză, salată verde şi o şuncă de bună calitate.

Salată de vinete ( rumenite de astă vară şi pitite bine în congelatoare)
O limonadă cu felurite fructe şi mentă atât de bună încât să te facă să uiţi cu totul de alte variante de sucuri.
Tort simplu cu blaturi din ciocolată cu cacao, o cremă de mascarpone, frişcă naturală, vişine şi ananas, jeleu de coacăze din cămara bunicii.

Salată de fructe de sezon vesele şi colorate.
Este drept, pregătirea unei astfel de zile de naştere necesită timp şi nu este foarte simplu de realizat în ritmul cotidian de-a dreptul haotic în care ne desfăşurăm cu toţii, însă puteţi implica pe toţi membrii familiei în activităţile de pregătire, aranjare, preparare. Şi ce bucurie mai mare pentru fraţii sărbătoritului să participe la realizarea celei mai reuşite petreceri.

Voie bună şi gânduri bune!
Irina Lazăr
Irina Lazăr este proprietarul şi chef Bistro 222, cartierul Maurer din Târgu Mureş.