Este una dintre cele mai vizitate 20 de destinaţii turistice din lume, cu nu mai puţin de opt parcuri naţionale (cel mai cunoscut – cel de la Plitvice) şi rezervaţii naturale, cum sunt Velebit sau Kopacki Rit, iar râul Neretva formează cel mai lung canion din Croaţia.
Coasta Mării Adriatice numără peste 1.000 de insule, oferind privelişti impresionante şi ape cristaline.
Oraşul Dubrovnik, Palatul lui Diocleţian din Split şi Lacurile Plitvice sunt recunoscute pentru frumuseţea lor, fiind incluse pe lista patrimoniului mondial sub protecţia UNESCO, iar seara, străzile staţiunilor de la malul Mării Adriatice, pline de cafenele, sunt „asaltate” de turişti dornici să se bucure de vacanţă. Fructe de mare proaspete, vinuri locale şi mâncăruri tradiţionale, precum Peka si Burek, se găsesc din abundenţă.
„În comparaţie cu alte destinaţii europene, Croaţia oferă un raport calitate-preţ excelent, ceea ce o face o opţiune atractivă pentru turiştii care au grijă de buget”, notează reprezentanţii Agenţiei de turism Dertour. Mai mult, precizează aceştia, „cu un climat mediteranean, Croaţia se bucură de veri calde şi ierni blânde, perfecte pentru calatorii pe tot parcursul anului”.
Obiective turistice recomandate:
- Istria – Rovinj (oraş de coastă, cu străzi înguste şi port pitoresc), Motovun (renumit pentru arhitectura medievală).
- Kvarner: Rijeka (al treilea oraş ca mărime din Croaţia, cunoscut pentru scena culturală vibrantă), Opatija (staţiune istorică pe litoral, cu vile şi grădini frumoase), Insula Krk (oferă plaje uimitoare şi situri istorice).
- Dalmaţia: Zadar (cunoscut pentru ruinele sale romane), Split ( Palatul lui Diocleţian, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO), Dubrovnik (faimos pentru zidurile sale medievale bine conservate şi pentru oraşul vechi), Hvar (insulă cunoscută pentru viaţa de noapte animată şi pentru câmpurile de lavandă).
- Croaţia centrală: Zagreb (capitala, oferind un amestec de arhitectură austro-ungară şi atracţii moderne), Parcul Naţional Lacurile Plitvice (sit inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, cunoscut pentru lacurile şi cascadele sale).
- Slavonia: Osijek (cunoscut pentru arhitectura sa barocă şi pentru Parcul Natural Kopački Rit), Đakovo, renumit pentru catedrală şi caii lipiţani. (dertour.ro/croatia)

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru intrarea în Republica Croaţia.
Pentru informaţii referitoare la regimul de şedere şi situaţii conexe (stabilirea reşedinţei, angajarea în muncă etc.), cei interesaţi pot consulta pagina Ambasadei României la Zagreb https://zagreb.mae.ro/
Nu există la acest moment vaccinuri obligatorii, dar este bine ca, înaintea călătoriei, să fie consultate recomandările disponibile pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – secţiunea Sfaturi pentru călători: https://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori.
„Recomandăm cetăţenilor români să obţină Cardul European de Sănătate înainte de călătoria în Croaţia. Mai multe detalii puteţi obţine accesând link-ul CNAS – http://cas.cnas.ro/casmb/page/cardul-european.html.
De asemenea, puteţi să aveţi în vedere achiziţionarea unei asigurări de călătorie/medicală, care să prevadă inclusiv repatrierea medicală. În cazul în care aveţi nevoie de servicii medicale, trebuie să contactaţi agentul sau partenerul croat al societăţii de asigurări cu care aţi încheiat poliţa. Aceştia vă pot indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar”, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Pentru urgenţe medicale, apelaţi nr. 194!
Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.
Sunt interzise la introducerea/scoaterea şi tranzitul prin Republica Croaţia următoarele: substanţe narcotice şi precursori; substanţe explozive, arme de foc şi muniţie; articole (plante, fiinţe vii, obiecte etc.) supuse carantinei, indiferent de stadiul bolii/infestării etc.; substanţe chimice periculoase (produse sau preparate de acest fel); produse alimentare, substanţe chimice şi alte materiale sau obiecte periculoase sau dăunătoare sănătăţii omului; substanţe produse şi alte obiecte care folosesc, conţin sau au fost produse folosindu-se substanţe periculoase pentru stratul de ozon.
De asemenea, este interzisă introducerea produselor din carne şi lapte şi a produselor apicole din state terţe pe teritoriul Republicii Croaţia, sub sancţiunea confiscării automate a acestora şi aplicarea de amenzi substanţiale.
„Atenţie! Până la momentul achitării contravalorii amenzii contravenţionale, persoanele care se regăsesc în astfel de situaţii, nu pot părăsi punctul de trecere a frontierei, iar în ipoteza întârzierii plăţii, amenda contravenţională se transformă în amendă cu pedeapsa închisorii.
Sunt interzise atât la intrarea în Republica Croaţia, cât şi la ieşirea de pe teritoriul croat, drogurile de orice tip şi substanţele dopante.
Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile necesare de medicamente. Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale”, avertizează MAE.

Sumele cu valori mai mari de 10.000 EUR se declară obligatoriu la autorităţile de frontieră croate – sancţiunea la contravenţie este confiscarea şi plata unei amenzi procentuale din suma respectivă.
Pentru animalele de companie este nevoie de paşaport european, document ce se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.
Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare Republica Croaţia nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.
Republica Croaţia nu a suferit în ultima perioadă atacuri teroriste directe pe teritoriul naţional, fiind o ţară cu un nivel scăzut al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini sau de maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării, zone de servicii pe autostrăzi etc.).
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor croate, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă: 112 – număr unic în caz de urgenţe; 192 – Poliţie; 193 – Pompieri;
194 – Urgenţe medicale; 987 – Ajutor pe şosele şi autostrăzi.
Permisul de conducere românesc este valabil în Republica Croaţia, iar asigurarea internaţională de răspundere civilă auto pentru terţi (cartea verde) este obligatorie.
Accesul pe autostradă este permis în urma achitării taxelor specifice. Plata acestora se face la punctele special amenajate, plasate la intrarea sau la ieşirea de pe autostradă.
Se recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze sau se află deja pe teritoriul Republicii Croaţia, ca înainte de a pleca la drum, să consulte pagina de internet http://www.hak.hr/en, unde sunt disponibile permanent informaţii actualizate despre condiţiile privind traficul auto.
Pe teritoriul Republicii Croaţia, folosirea echipamentelor de iarnă este obligatorie între 15 noiembrie şi 15 aprilie, indiferent de condiţiile atmosferice sau tipul de vehicul rutier. Folosirea fazei scurte este obligatorie şi pe timp de zi. Gradul de alcoolemie admis la volan este de 0 g/l. Conducerea sub influenţa alcoolului atrage plata unei amenzi şi retragerea permisului de conducere.

În caz de accident de circulaţie, indiferent de gravitatea acestuia, trebuie, în mod obligatoriu, aşteptată sosirea unui echipaj de poliţie, pentru întocmirea actelor de constatare. Autoturismele trebuie să rămână în poziţia avută la momentul producerii coliziunii, până la sosirea agentului de circulaţie.
La 1 ianuarie 2023, Republica Croaţia a adoptat moneda euro.
În Republica Croaţia sunt acceptate majoritatea tipurilor de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este foarte frecventă.
În situaţii de urgenţă, Ambasada României în Republica Croaţia poate fi contactată la numărul de telefon 0038598414341.
Ileana Sandu