Handbalul mureșean confirmă valoarea! Sportiva Alexia Stegar, de la ACS Târgu Mureș, a fost convocată la lotul național al României de cadete. Pregătirea centralizată a echipei naționale are loc la Bistrița, în perioada 17-23 februarie 2025.
„A venit și prima convocare la un lot național pentru o sportivă a clubului nostru! Chiar dacă suntem un club tânăr, după rezultatele pozitive din ultimii ani cu echipa, iată că vine și o răsplată individuală. Deschizătoare de drumuri către loturile naționale, alături de coechipierele convocate la selecțiile din octombrie și decembrie 2024, este și Alexia Stegar. Ne mândrim cu ea! Suntem siguri că Alexia își va demonstra valoarea la lot și suntem încrezători că, în viitor, și celelalte colege de la ACS Târgu Mureș vor fi convocate la următoarele acțiuni de pregătire ale echipei naționale de cadete. Alexia este un exemplu pentru colegele mai mici din cadrul clubului nostru!”, au transmis reprezentanții ACS Târgu Mureș.
(Sursa foto: ACS Tg Mureș)
Sorin Crăciun



